Inside AdWords România and Moldova
Blogul oficial Google AdWords România și Moldova.
miercuri, 16 august 2017
Publicitatea personalizată (cum ar fi campaniile de Remarketing sau Customer Match) folosește datele utilizatorilor de pe internet pentru a le afișa conținut publicitar mai relevant. Ținând cont de caracterul anunțurilor personalizate și de aspectele delicate asociate direcționăriii anunțurilor către utilizatori, Google a introdus politici speciale pentru funcțiile AdWords care folosesc publicitatea personalizată.
Anumite categorii mai sensibile de produse, de servicii sau de interese nu pot fi folosite pentru a viza utilizatorii prin campanii de Remarketing sau Customer Match.
Aici sunt incluse toate categoriile ce pot dezvălui date personale, identitatea sau credința utilizatorilor. Printre acestea produse și servicii aminitim:
-Produsele alcoolice
-Jocurile de noroc
-Produsele și serviciile asociate problemelor de sănătate
, cum ar fi: medicamentele eliberate cu sau fără rețetă, dispozitivele medicale, proceduri chirurgicale, dispozitive contraceptive ș.a.m.d.
-Serviciile ce reflectă statutul financiar negativ al utilizatorilor
, cum ar fi: împrumuturile personale, serviciile pentru firme în faliment, serviciile de ajutor social sau adăposturile pentru oameni fără locuință
-Partidele și organizațiile politice, campaniile politice
-Produsele cu caracter religios, educația religioasa, lăcașurile de cult
-Serviciile ce indică rasa și etnia utilizatorilo
r sau apartenența la grupuri de persoane marginalizate, cum ar fi de exemplu serviciile pentru imigranți sau serviciile juridice pentru refugiați
-Serviciile pentru victimele unor abuzuri sau traume
-Produsele sau serviciile ce fac referință la relațiile sau orientarea sexuală a utilizatorilor
, cum ar fi serviciile matrimoniale sau informații despre dezvăluirea homosexualității
-Promovarea nudității totale sau parțiale
Rețineți că aceste politici se aplică atât în anunțurile de Gmail și Remarketing (standard, dinamic, RLSA) cât și în paginile website-urilor care le promovează. Prin urmare, chiar dacă în anunțuri nu promovați explicit un produs sau serviciu din categoriile menționate, dacă vreuna dintre categorii se regăsește oriunde pe pagina de destinație, listele de remarketing sau customer match vor fi respinse.
Pentru mai multe informații urmăriți
tutorialul de mai jos
:
Articol postat de Cristiana Anghel, Account Strategist, Google AdWords România
Despre politica AdWords referitoare la împrumuturi personale
luni, 24 octombrie 2016
Recent, politica referitoare la servicii financiare, mai precis în ceea ce privește împrumuturile personale, a fost modificată. Dacă sunteți o organizație sau o entitate ce împrumută bani unui consumator, într-o modalitate nerecurentă și fără ca scopul finanțării să fie achiziția unui mijloc fix sau a unui serviciu educațional, site-ul dvs. trebuie să îndeplinească anumite cerințe.
Trebuie să:
afișați perioada minimă și maximă de rambursare;
precizați dobânda anuală efectivă (DAE) maximă clar (incluzând dobânda, plus comisioanele și alte costuri pentru un an), folosind text, nu imagine;
afișați un exemplu reprezentativ de cost total al împrumutului, incluzând toate taxele aplicabile;
oferiți informații de contact corecte asociate unei locații fizice a companiei promovate;
divulgați taxele asociate;
includeți linkuri spre o acreditare sau o declarație de susținere din partea unei terțe părți, când se face referire la o afiliere, îndeosebi atunci când are rolul de a îmbunătăți reputația site-ului.
Important de ținut cont este că
nu este permisă promovarea împrumuturilor personale pe termen scurt, fiind definite ca împrumuturile personale care trebuie rambursate integral în maximum 60 de zile de la acordarea lor.
Această politică se aplică agenților de publicitate care oferă direct împrumuturi, generatorilor de clienți potențiali și celor care fac legătura între consumatori și creditori terță parte.
Urmăriți tutorialul de mai jos pentru mai multe informații:
Alte link-uri utile
-Politica AdWords despre servicii financiare:
https://support.google.com/adwordspolicy/answer/2464998?hl=ro
-Trimiteți un site la re-examinare:
https://support.google.com/adwords/contact/site_policy?hl=ro
Articol publicat de Alexa Cojanu, Associate Account Strategist, Google
Noua politică referitoare la împrumuturile imediate
vineri, 10 iunie 2016
Google AdWords practică reguli și restricții cu privire la promovarea serviciilor financiare. Serviciile financiare sunt definite ca fiind acelea care includ gestionarea banilor și a investițiilor.
Începând cu iulie 2016 nu va fi permis să promovați împrumuturi imediate și servicii afiliate pe AdWords.
Anunțurile și pagina de destinație nu trebuie să conțină informații despre împrumuturi imediate pentru ca acestea să nu fie respinse sau suspendate.
Mai multe informații despre această nouă politică puteți afla
aici
.
Articol publicat de Cristina Melnic, Associate Account Strategist, Google
Greșeli comune în ceea ce privește anunțurile text
vineri, 11 martie 2016
Astăzi vom vorbi despre cele mai des întâlnite greșeli în anunțurile text. Fiecare anunț AdWords este examinat ca să ne asigurăm că acesta respectă toate
politicile publicitare AdWords
.
Articol publicat de Cristina Melnic, Associate Account Strategist, Google
Prevenirea și remedierea încălcărilor politicilor AdWords
joi, 22 august 2013
Investim mult timp și multe
resurse pentru a ne asigura că anunțurile le oferă utilizatorilor o experiență sigură și pozitivă
.
Politicile publicitare
joacă un rol important în aceste eforturi.
Familiarizarea cu politicile publicitare vă poate ajuta să nu le încălcați. Atunci când detectăm anunțuri sau site-uri care încalcă politicile, le blocăm. În cazul încălcărilor repetate, este posibil să eliminăm permanent posibilitatea ca autorul acestora să mai facă publicitate prin Google. Ca atare, le recomandăm insistent agenților de publicitate să depună eforturi proactive pentru a remedia problemele și să învețe din propriile greșeli.
Prevenirea încălcărilor
Iată câteva sfaturi pentru menținerea unui cont curat și fără încălcări ale politicii, astfel încât anunțurile să se poată difuza fără probleme
:
1.
Aflați care sunt
principiile cheie
ale politicilor publicitare, cum ar fi „Anunțurile nu au voie să încalce confidențialitatea sau încrederea utilizatorilor”. Respectarea acestor principii vă poate ajuta să evitați încălcările. De asemenea, pentru a afla detalii, puteți consulta politicile mai precise care stau la baza acestor principii (
lista completă a politicilor
).
2.
Dacă apare un avertisment în timp ce creați anunțul, examinați politica relevantă pentru a afla dacă o respectați
înainte
de a încărca anunțul.
3.
Asigurați-vă că
informațiile dvs. de contact sunt actualizate
pentru a primi notificări privind politica și nu uitați să citiți e-mailurile referitoare la politicile AdWords pe care vi le trimitem.
De asemenea, publicăm toate
actualizările politicii online
, înainte ca acestea să fie aplicate.
Identificarea și remedierea încălcărilor
Dacă unul dintre anunțurile dvs. a fost respins,
va trebui să aflați motivul pentru a-l putea remedia și pentru a împiedica apariția aceleiași încălcări în viitor.
Iată cum puteți obține detaliile:
1.
Conectați-vă la contul dvs. AdWords, la adresa
https://adwords.google.ro
.
2.
Dați clic pe
Campanii
în partea de sus a contului.
3.
Dați clic pe fila
Anunțuri
.
4.
Consultați coloana
Stare
pentru a vedea ce anunțuri sunt respinse. Dacă aveți multe anunțuri, puteți utiliza un filtru (aflați cum).
5.
Treceți cu mouse-ul peste balonul explicativ alb de lângă
„Respins”.
6.
Dați clic pe motivul respingerii pentru a afla mai multe.
Puteți afla mai multe informații despre
identificarea și remedierea anunțurilor respinse
sau despre
remedierea unei încălcări la nivel de site
din Centrul de ajutor AdWords.
Vă mulțumim pentru ajutorul acordat în a ne asigura că anunțurile Google le oferă utilizatorilor o experiență de încredere și pozitivă.
Autor: Sudhir Jha, manager de produs Google
Link-urile de site (Sitelinks) pentru anunţuri Google
vineri, 27 mai 2011
În ultimele săptămâni am observat o creștere semnificativă în utilizarea link-urilor de site pentru anunţuri Google. Acest lucru ne bucură și în același timp ne dă posibilitatea să postăm azi un articol dedicat special Sitelinkurilor, care sperăm să aducă informații și bune practici de utilizare.
Sitelinkurile
pentru anunţuri reprezintă o funcţie pentru anunţurile bazate pe căutare, care vă permite să includeţi până la 4 linkuri suplimentare către materiale aflate în alte pagini de pe site-ul dvs. decât pagina de destinaţie principală. Sitelinkurile sporesc valoarea anunţurilor AdWords prin prezentarea unor linkuri suplimentare, direcţionate şi relevante, pentru utilizatorii ale căror interogări de căutare au determinat afişarea anunţului dvs.
În plus, sitelinkurile simplifică actualizarea promoţiilor sezoniere şi limitate, întrucât puteţi modifica linkurile suplimentare din anunţuri oricât de des doriţi, astfel încât anunţul să fie cât mai potrivit pentru eforturile de marketing şi de vânzări dintr-un anumit moment.
I.
Crearea unei noi campanii cu sitelinkuri
Pentru a crea prima extensie într-o campanie nouă, prin intermediul paginii de creare a campaniilor:
1.
În secţiunea Extensii la anunţuri > Sitelinkuri, bifaţi caseta corespunzătoare opţiunii „Extindeţi anunţurile mele cu linkuri spre secţiuni de pe site-ul meu”.
2.
Indicaţi numele şi adresele URL pentru maximum zece linkuri interne, adăugând pe prima poziţie linkurile prioritare. Ţinându-se cont parţial de ordine, vor fi afişate până la 4 din acele linkuri.
3.
După ce aţi terminat de adăugat linkurile, faceţi clic pe „Salvaţi şi continuaţi”.
4.
În cazul în care căutarea unui utilizator determină difuzarea anunţului dvs. cu sitelinkuri, sistemul nostru poate include în anunţ până la 4 din linkurile dvs. suplimentare împreună cu linkul pentru pagina de destinaţie principală. Cu cât calitatea anunţului este mai ridicată, cu atât este mai probabil ca sitelinkurile să poată fi afişate împreună cu anunţul respectiv.
II.
Care sunt regulamentele tehnice pentru Extensiile Google Sitelinks?
Textul linkului este limitat la 35 de caractere și adresa URL-ului de destinație este limitată la 1024 de caractere.
III.
Instrucțiuni pentru textul linkului
Text link corect și clar
Linkul textului trebuie să fie corelat în mod direct cu conţinutul paginii de destinaţie la care trimite anunţul. Atunci când utilizatorii văd anunţul dvs., aceştia trebuie să înţeleagă ce tip de produs, serviciu sau alt conţinut vor găsi pe site-ul către care îi direcționați. De aceea, nu acceptăm ca text link-ul propriu-zis.
Utilizarea simbolurilor
Nu este permisă utilizarea în textul linkului a unor simboluri care nu au ca scop atragerea atenției către Sitelinkurile pentru anunțuri (Exemplu:► vizitează site-ul nostru).
Nu este permisă inserarea cuvintelor cheie
În textul linkului nu puteți utiliza funcția de inserare cuvânt cheie.
IV.
Instrucțiuni pentru adresa URL de destinaţie
Fiecare link trebuie să trimită către o pagină de destinație diferită.
Pentru a proteja experiența utilizatorului, în cadrul unei singure campanii AdWords nu acceptăm Adrese URL de destinație a Sitelinkurilor pentru anunțuri multiple, care să trimită către aceeași pagină de destinație.
V.
Protecția minorilor
Google verifică toate anunţurile și extensiile asociate pentru a se asigura că acestea se afișează pentru un public corespunzător. Extensiile Sitelinkurilor pentru anunțuri şi conţinutul site-ului web asociat acestora trebuie să fie adecvate pentru minori. Nu va fi acceptat nici un anunţ care conţine materiale neadecvate pentru minori sau destinate adulţilor.
Postat de Cătălina Simion, Echipa Google AdWords România
Modificări viitoare ale politicii AdWords care au ca scop protejarea mai eficientă a informaţiilor personale şi financiare ale utilizatorilor
luni, 16 mai 2011
AdWords trebuie să fie un loc sigur, corect şi de încredere, atât pentru agenţii de publicitate, cât şi pentru persoanele care fac clic pe anunţuri. Din acest motiv, multe politici AdWords se concentrează pe transparenţă, siguranţă a utilizatorilor şi securitate.
În data de 17 mai, vom adăuga trei cerinţe la politicile AdWords existente, care vor acoperi divulgarea şi utilizarea informaţiilor personale. Aceste cerinţe vor fi valabile oriunde este disponibil programul AdWords.
Dacă site-ul dvs. solicită
informaţii despre plăţi , informaţii personale sau financiare
din partea vizitatorilor, vă rugăm să consultaţi noile cerinţe şi să aduceţi modificările necesare pentru a nu vă confrunta cu anunţuri suspendate.
1. Divulgare clară, accesibilă înainte ca vizitatorii să introducă informaţiile personale
Politica existentă
impune agenţilor de publicitate să descrie clar modul în care vor fi utilizate informaţiile personale solicitate. În curând, vă vom solicita ca şi descrierea să fie uşor de accesat înainte ca vizitatorii site-ului să introducă detaliile.
2. Opţiunea de a întrerupe comunicările directe
În cadrul descrierii modului în care vor fi utilizate informaţiile personale, vi se va solicita să descrieţi şi modul de renunţare la viitoarele e-mailuri, apeluri telefonice sau alte comunicări directe.
3. Utilizarea SSL la culegerea informaţiilor despre plăţi şi a anumitor informaţii financiare şi personale
Multe site-uri web utilizează conexiuni cunoscute sub numele de SSL (Secure Sockets Layer) pentru criptarea informaţiilor delicate care trec de la browserul dvs. la serverul lor. Pentru a oferi siguranţă utilizatorilor, politica AdWords va impune tuturor agenţilor de publicitate să utilizeze conexiuni SSL la culegerea informaţiilor despre plăţi şi a anumitor informaţii financiare şi personale (cum ar fi contul bancar şi numerele de asigurări sociale).
Pentru mai multe detalii, accesaţi următoarele resurse:
●
Informaţiile personale şi financiare aflate sub incidenţa acestor politici
●
Noţiuni introductive despre SSL
Pentru a fi la curent cu toate modificările politicii AdWords, accesaţi
Jurnalul modificărilor aduse politicii AdWords.
Postat de Cătălina Simion, Google AdWords România
Care este formula secretă necesară pentru aprobarea anunţurilor?
luni, 9 mai 2011
Astăzi vom discuta despre un alt subiect interesant, care are un grad mare de relevanţă, întrucât poate afecta în mod direct succesul campaniei. Fiecare minut în care nu sunt difuzate anunţurile dvs. poate duce la pierderea de clienţi importanţi. Cum se poate împiedica acest lucru?
Formula secretă care duce la calea sigură către aprobare începe cu un ingredient de bază: respectarea logicii. În primul rând, pregătiţi-vă anticipat pentru ceea ce urmează să se întâmple. Dacă aveţi campanii cu adevărat urgente, care trebuie să se difuzeze la o dată stabilită, cum ar fi cele pentru oferte speciale sau cele sezoniere, trimiteţi anunţurile cu suficient timp înainte, întrucât în procesul de aprobare pot surveni întârzieri. Nu uitaţi că anunţurile incluse în campaniile întrerupte nu vor fi examinate. Dacă doriţi să modificaţi un anunţ, un bun sfat este să creaţi unul nou şi să permiteţi celui vechi să se difuzeze în continuare, până la aprobarea celui nou. În acest fel, anunţurile dvs. vor fi difuzate fără întrerupere, întrucât de fiecare dată când trimiteţi anunţuri noi sau aduceţi modificări celor existente, acestea sunt
retrimise automat spre examinare
. Prin urmare, un anunţ care are starea „
în aşteptarea examinării
” poate fi difuzat în paginile de căutare Google, dar va fi difuzat pe site-urile partenerilor de căutare sau în destinaţiile de plasare din Reţeaua de display numai după ce îl examinăm şi îl aprobăm.
Al doilea ingredient este reprezentat de un amestec de
politici publicitare
. Nu uitaţi să utilizaţi proporţii potrivite în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea. În funcţie de tipul de anunţ, va trebui să ţineţi cont de anumite reguli pentru a vă asigura că anunţul dvs. va fi publicat. Atunci când creaţi anunţul, aveţi în vedere cele mai frecvente erori. În acest fel, nu veţi dezamăgi clienţii cu un anunţ de calitate slabă.
Politici privind crearea anunţurilor
: nu utilizaţi niciodată majuscule atunci când nu este cazul şi nici aspecte de gramatică, de ortografie, de spaţiere, simboluri sau punctuaţie care se abat de la standard.
DA
NU
Politici privind linkurile
: asiguraţi-vă întotdeauna că adresa URL de destinaţie funcţionează şi că domeniul afişat corespunde domeniului de destinaţie din adresa URL.
Politici privind conţinutul
: luaţi în considerare politicile caracteristice ţării dvs., întrucât acestea variază de la o ţară la alta. Verificaţi anticipat dacă produsul dvs. este permis sau restricţionat în ţara dvs.
INTERZIS
INTERZIS
Nu uitaţi că aceste regulamente sunt valabile pentru anunţurile text, imagine, video şi mobile. În plus, pentru anunţurile diferite de anunţurile text am implementat politici suplimentare care trebuie respectate. Iată câteva aspecte relevante pe care să le luaţi în considerare.
Anunţuri imagine/flash
:
• Anunţurile trebuie să ocupe întregul spaţiu al dimensiunii de imagine pe care aţi ales-o.
• „Efectele de mouse” trebuie să fie iniţiate de către utilizator. Anunţurile nu pot simula acţiuni ale mouse-ului sau ale computerului, cum ar fi imitarea mişcării unei pictograme de mouse; acesta se consideră a fi un efect de mouse care nu este iniţiat de către utilizator.
• Anunţurile imagine şi conţinutul site-ului web asociat acestora trebuie să fie
Adecvate pentru minori
• Lungimea animaţiei: anunţurile animate sunt limitate la maximum 30 de secunde (la o rată de redare a cadrelor de 15 - 20 cps), după care trebuie să rămână statice
Anunţuri video
:
• Componenta audio a anunţului video va fi redată în momentul în care un utilizator face clic pe anunţul dvs.
• Să aibă cel mult 50 KO
• Să fie în format .JPEG, .PNG sau .GIF
• Pentru imaginea de deschidere a anunţului video, animaţia nu este permisă
• Anunţurile video trebuie să aibă o durată maximă de 4 minute. Componenta video a videoclipului dvs. va fi redată atunci când un utilizator face clic pe imaginea de deschidere, pe adresa URL sau pe butonul de redare.
Ultimul ingredient, dar cu siguranţă nu cel mai puţin important, este să fiţi întotdeauna la curent cu cele mai recente actualizări aduse politicii. Pentru a simplifica lucrurile, am pus la dispoziţie în Centrul de ajutor
o nouă secţiune dedicată politicii
, în care veţi găsi toate actualizările relevante şi cu ajutorul căreia veţi afla întotdeauna noutăţile.
V-am comunicat toate ingredientele, iar tot ceea ce trebuie să faceţi este să vă folosiţi creativitatea şi să creaţi propria reţetă, dar şi să adăugaţi aroma dvs. specială, care va asigura succesul campaniei!
Postat de Cătălina Simion, Google AdWords România
Probleme cu paginile de destinație? Avem noutăți!
luni, 18 aprilie 2011
Remedierea unei probleme este mai simplă atunci când ştiţi exact care este problema cu care vă confruntaţi. Dorim să oferim un grad mai mare de claritate în cadrul programului AdWords pentru agenţii de publicitate afectaţi de politica privind paginile de destinaţie. Acum este mai uşor să aflaţi când sunteţi afectat de o problemă legată de
politica privind site-urile sau paginile de destinaţie,
nu numai de o problemă legată de calitatea paginii de destinaţie. Înainte de a discuta despre modificările pe care le-am adus programului AdWords pentru a clarifica acest aspect, vom discuta despre diferenţele dintre politica privind paginile de destinaţie şi calitatea paginilor de destinaţie.
Care este diferenţa dintre politica privind paginile de destinaţie şi calitatea paginilor de destinaţie?
Principalul obiectiv al politicii privind paginile de destinaţie este să se asigure că site-urile accesate de utilizatori după ce fac clic pe anunţuri sunt sigure, de încredere şi legale. Sistemele automatizate şi specialiştii instruiţi sunt cei care iau deciziile privind aplicarea politicii. Atunci când paginile de destinaţie sunt suspectate de încălcarea politicilor AdWords, anunţurile şi cuvintele cheie asociate acestora sunt dezactivate şi nu li se permite să participe la licitaţia AdWords.
Calitatea paginilor de destinaţie poate afecta poziţia şi performanţa anunţului în cadrul licitaţiei AdWords. Asemenea tuturor factorilor incluşi în Scorul de calitate, calitatea paginii de destinaţie este stabilită de sisteme automatizate.
Ce modificări vor surveni în interfaţa AdWords?
Anterior, dacă o adresă URL de destinaţie nu respecta r
egulamentele privind calitatea site-urilor şi paginilor de destinaţie,
Scorul de calitate al cuvintelor cheie era 1/10, apărea o notificare conform căreia anunţurile sunt afişate rar, precum şi o înştiinţare privind calitatea slabă a paginii de destinaţie, însă nu se menţiona în mod explicit faptul că a fost încălcată politica privind paginile de destinaţie.
Acum, în coloana de stare a cuvintelor cheie afectate va apărea textul „Site suspendat”. Întrucât cuvintele cheie afectate nu pot afişa anunţuri, nu se mai calculează şi nu se mai afişează Scorul de calitate. Dacă treceţi la fila Anunţuri, veţi putea vedea şi anunţurile care nu sunt difuzate din cauza aplicării politicii şi care vor avea starea „Suspendat”.
Aceste modificări sunt vizibile pentru majoritatea încălcărilor politicii privind paginile de destinaţie. Cu toate acestea, în cazul încălcărilor grave, vă reamintim că este posibil să suspendăm imediat contul.
Sperăm că în acest fel veţi putea identifica mai uşor problemele şi veţi putea lua măsuri de remediere atunci când sunteţi afectat de aplicarea politicii privind paginile de destinaţie. De asemenea, urmează să aducem îmbunătăţiri materialelor din centrul de ajutor şi sistemelor de notificare prin e-mail care sunt asociate politicilor. Nu pierdeţi aceste noutăţi.
Accesaţi Centrul de ajutor pentru mai multe informaţii referitoare la
politicile AdWords
sau la
calitatea paginilor de destinaţie
. De asemenea, puteţi să
ne contactaţi
pentru detalii cu privire la o anumită problemă asociată politicii AdWords care afectează contul dvs.
Postat de Mădălina Ana, Google AdWords România
Jurnalul modificărilor survenite în politicile AdWords
marți, 3 august 2010
Deaorece dorim să vă ţinem la curent permanent cu politicile noastre de publicitate am lansat
Jurnalul modificărilor survenite în politicile AdWords
în Centrul de ajutor. Acest nou site vă permite să obţineţi mai uşor informaţii cu privire la modificările ce urmează să fie aduse politicii AdWords. În cazul fiecărei modificări a politicii care va intra în vigoare, vom publica un rezumat al acesteia, incluzând secţiunea afectată.
În cazul în care considerăm că o modificare viitoare a politicii poate afecta în mod direct contul dvs., vă vom trimite prin e-mail un anunţ de serviciu pentru a ne asigura că sunteţi la curent cu modificarea.
Postat de Echipa Google AdWords România
Linkuri utile
Etichete
*** Avansaţi***
*** Începători ***
2017
accelerated mobile pages
acces
Actualizare adrese URL
AdBlock
AdMob
Adrese URL actualizate
AdSense
advertiser
Advertising Week
AdWeek
Adwords
AdWords app
AdWords Editor
Adwords next
Adwords romania
AdWords smart bidding
Agenţii de publicitate
ajustarea sumelor licitate
alcool
alternarea anunturilor
Analytics
anunturi cu text extinse
anunturi dinamice
anunturi imagine
Anunturi pt. Mobile
Anunturi text
Anunturi text extinse
Anunturi video
anunț respins
Anunțuri
anunțuri AdWords
Anunțuri Gmail
Anunțuri pe dispozitive mobile
anunțuri respinse
anunțuri text
Anunțuri text extinse
Anunțuri video
aplicatie AdWords
aplicatii mobile
atribuire
automatizare
b
Banca
Better ads
black friday
Brand Lift
branding
bumper
Campanii AdWords
campanii cu numere de telefon
campanii display
campanii inteligente
campanii optimizate
campanii pentru aplicatii
campanii universale pentru aplicatii
campanii video
Caractere anunț AdWords
Card
Cărturești
Căutare organică
cele mai bune practici
Chrome
clic
clic pentru apelare
clic pentru mesaj
Clicuri nevalide
cod de urmarire
coloane AdWords
comert electronic
Conferința I/O
Contact AdWords
Contact Google Compania mea
Conversii
creatori de conținut
croazieră pe Dunăre cu Google Street View
Cross-device
Cupoane promoționale
customer match
Cuvinte Cheie
cyber monday
destinații de plasare
dezvoltatori
Directionare in functie de locatie
Discovery TrueView
discrepanta dintre clickuri si sesiuni
dispozitive
doubleclick
dsa
e-commerce
ETA
etichete
exact match
Expanded Text Ads
Extensii de apel
extensii de înștiințări
Extensii de Locatie
extensii de promovare
Extensii la anunțuri
Extensii Sitelinks
Factura
Facturare lunară
FAQs
Fashinable by Google
feed
Filtre campanii
Firebase
Firebase Analytics
Forumul AdWords
fragmente structurate
GAP
Gmail
Google
Google Ad Grants
Google AdGrants
Google AdWords
Google Analytics
Google Compania Mea
Google Cultural Institute Romania
Google for Non Profits
Google My Business
Google ONG
Google Partners
Google Play
Google Search
innovatie
inovatii AdWords
inserarea cuvintelor cheie
instalare
InStream
Instrumente
Intro
Invatare automata
împrumuturi personale
licitare automatizată
machine learning
marketing
MCC
mesaje
Metoda de plata
micro-momente
Mobil
Mobile
Moldova
Noua experiență
Noua Interfaţă
noutăți
Noutăţi
Număr de telefon de redirecționare
oferte
optimizare pentru clicuri
optimizare pentru conversii
Optimizare site
Optimizatorul de conversii
pagina de destinație
performanta
personalizat
Plata automata
Plata manuala
plati
Plăți AdWords
Plăți automate
Plăți manuale
Politici
Politici Publicitare AdWords
potrivire exacta
Povești de succes - AdWords
Povești de succes - optimizare pentru mobile
Probleme frecvente
produse beta
Produse Google
Programarea anunțurilor
promovare
publicitate
rapoarte
Raportare
rata de click
Rata de conversie
relevanta
Remarketing
Remarketing dinamic
reteaua de cautare
Reţeaua de căutare
Reţeaua de display
ROI
rotatia anunturilor
sarbatori
Scorul de calitate
Seminare Online
Seminarii Online
servicii financiare
Setări
Sfaturi optimizare
site mobil
site optimizat pentru mobile
site suspendat
smart display campaigns
StarShinerS
statistici
Strategie de licitare
suma CPA vizată
suma CPC
Termeni și condiții
tracking code
Training
trenduri
TrueView
TrueView pentru actiune
TV
user experience
variante apropiate
Vegis
viteză site
vizite in magazin
Web Design
YouTube
Archive
2018
ian.
2017
dec.
nov.
oct.
sept.
aug.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2016
dec.
nov.
oct.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2015
dec.
nov.
oct.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2014
dec.
nov.
oct.
aug.
mai
apr.
mar.
feb.
2013
nov.
oct.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2012
nov.
oct.
sept.
iun.
2011
oct.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2010
dec.
nov.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2009
dec.
nov.
oct.
sept.
aug.
Feed
Subscribe by email
Abonați-vă la canalul YouTube!
Linkuri utile
Forumul de discuții
Canalul de Youtube
Centrul de ajutor
Testați aici dacă aveți site-ul optimizat pentru mobil
Trenduri în România
Google Compania mea contact
Company-wide
De ce un blog Google AdWords pentru România?
Click aici pentru a afla mai multe
.