Inside AdWords România and Moldova
Blogul oficial Google AdWords România și Moldova.
Atrageți mai mulți utilizatori cu un nou format de anunț jucabil în campaniile universale pentru aplicații
joi, 7 decembrie 2017
Sărbătorile se apropie cu pași repezi și milioane de persoane din întreaga lume așteaptă cu nerăbdare să-și despacheteze noile dispozitive și să descarce aplicațiile preferate. Atunci când vine vorba de aplicații, oamenii au foarte multe opțiuni, de aceea, este esențial să le captați atenția și să le oferiți un motiv pentru care să aleagă aplicația dvs.
Acesta este motivul pentru care lansăm anunțurile jucabile HTML5 în campaniile universale pentru aplicații, astfel încât utilizatorii să învârtă roata norocului, să înscrie puncte ori să treacă rapid la nivelul al doilea direct din anunț.
Playtika atrage mai mulți utilizatori în joc
Pentru a demonstra modul în care anunțurile jucabile dintr-o campanie universală pentru aplicații pot aduce beneficii dezvoltatorilor și specialiștilor în marketingul aplicațiilor, vom analiza felul în care Playtika, o companie de succes în domeniul jocurilor mobile, a folosit acest format ca să ajungă la mai mulți utilizatori pentru jocul său, House of Fun. Utilizatorii pot învârti roata norocului direct din anunț, trăind emoțiile jocului înainte de a-l descărca. În acest fel, pasionații de jocuri își pot face o impresie privind funcționarea jocului și pot afla care sunt elementele succesului înainte de a-l instala.
După ce a introdus anunțuri jucabile interactive și atractive și după ce a testat mai multe formate creative,
Playtika a crescut rentabilitatea cheltuielilor publicitare (ROAS) cu 1,8X.
Iată opinia lui Nir Schlaen, Director de marketing: „Dorim să punem jocurile Playtika la îndemâna unui număr tot mai mare de jucători potențiali…Am constatat că anunțurile jucabile sporesc interacțiunile și valoarea clienților pe termen lung, deoarece utilizatorii au avut ocazia de a cunoaște jocul.”
Iată trei sfaturi care vă vor ajuta să începeți să folosiți anunțuri jucabile într-o campanie universală pentru aplicații.
1. Scurt și plăcut:
conținutul jucabil trebuie să fie scurt și interesant pentru ca utilizatorii să nu ignore anunțul dvs. Recomandăm ca durata anunțului să fie între 30 și 60 de secunde. Ajustați lungimea pentru aplicația dvs.; aceasta poate varia în funcție de domeniu și de complexitatea anunțului. Jocul din anunț ar trebui să fie mai ușor de finalizat decât jocul real.
2. Folosiți mesaje atractive, dar exacte:
asigurați-vă că specificați modul în care doriți ca utilizatorii să interacționeze cu anunțul în designul său. Aceasta începe cu o primă impresie bună. Concentrați-vă asupra aspectelor jocului care captează atenția jucătorilor, determinându-i să revină. Stabiliți așteptări clare pentru utilizatori, oferind instrucțiuni precise privind modalitatea de a juca; de exemplu, „glisați pentru a derula” și „scuturați telefonul pentru a sări”.
3. Formulați un îndemn clar:
aici aveți ocazia de a prezenta jocul pe scurt și de a îndemna utilizatorii să joace versiunea completă prin descărcarea aplicației. De exemplu: „V-a plăcut jocul? Descărcați acum pentru a trece la nivelul al doilea.” Este important ca îndemnul să fie cât mai clar și să includă o zonă unde utilizatorul poate da clic pentru accesarea ușoară a jocului.
Dorim să inovăm campaniile universale pentru aplicații, anunțurile jucabile fiind cea mai recentă măsură în acest sens. Pentru a afla mai multe despre modul în care puteți folosi cât mai eficient campaniile universale pentru aplicații, accesați pagina noastră cu cele mai bune practici.
Postat de Sissie Hsiao, vicepreședintele departamentului de management de produs, publicitate pe mobil
A venit momentul să-i atrageți din nou pe clienți în aplicații
miercuri, 6 decembrie 2017
De sărbători, milioane de persoane din întreaga lume vor folosi aplicații mobile pentru a face cumpărături, a plănui călătorii și a îndeplini diverse sarcini. Consumatorii au la dispoziție mai multe opțiuni ca oricând, deci specialiștii în marketing și dezvoltatorii trebuie să le ofere experiențe unice, prin care să-i determine să revină. În această aglomerată perioadă a anului, este chiar mai important ca specialiștii în marketing să atragă utilizatorii prin anunțuri relevante, care îi ajută să ia ușor măsuri, cum ar fi să rezerve o cameră de hotel sau să cumpere un bilet de avion spre casă ori o carcasă de telefon.
Vă prezentăm remarketingul dinamic pentru aplicații, cu ajutorul căruia clienții vor lua mai ușor măsuri în aplicație prin intermediul anunțurilor Google, atât în perioada sărbătorilor, cât și ulterior.
Prezentați-le clienților elementele din aplicație care îi interesează
Anterior, remarketingul dinamic se axa îndeosebi pe vizitatorii web. Acum veți avea la dispoziție și remarketingul dinamic pentru aplicații, astfel încât să le afișați utilizatorilor existenți ai aplicației anunțuri relevante pentru produsele sau elementele cu care au interacționat cel mai recent în aplicația dvs.
Să presupunem că Dan este un client Wish mulțumit, care caută o nouă carcasă de telefon. Se uită la câteva modele în aplicația Wish pentru Android și alege unul care îi place și care are o evaluare bună.
Datorită noii opțiuni de remarketing dinamic pentru aplicații, Wish îi poate afișa lui Dan un anunț pentru carcasa aleasă, precum și alte recomandări, atunci când accesează oricare dintre cele 3 milioane de site-uri și aplicații din Rețeaua de display Google. El poate să atingă rapid anunțul și să ia măsuri pentru produsul respectiv în aplicația Wish.
(1) După ce vede carcasa de telefon în aplicația Wish, Dan accesează un site din Rețeaua de display.
(2) Dan dă clic pe anunț și cumpără carcasa din aplicație.
Natura dinamică a acestor anunțuri le face perfecte pentru companiile care au cataloage mari de produse. Catalogul este organizat într-un feed, iar când anunțurile le apar utilizatorilor care v-au accesat aplicația, din feedul respectiv sunt preluate detalii despre elementele consultate.
Echipa Wish a testat versiunea beta a remarketingului dinamic pentru aplicații și a constatat că rata de clic a crescut de 4 ori în comparație cu anunțurile de remarketing static. Orice ați promova, de la carcase de telefon la bilete de avion, Google poate crea o legătură directă între clienți și produsele sau ofertele din aplicația dvs.
Trei pași simpli pentru a începe să folosiți remarketingul dinamic pentru aplicații.
1. Asigurați-vă că ați activat linkurile directe
: cu ajutorul linkurilor directe spre aplicații, îi puteți trimite pe clienți direct la paginile cu produse relevante din aplicațiile iOS și/sau Android. În funcție de tehnologia folosită, poate fi necesar să implementați modificări în feed.
2. Activați remarketingul și urmărirea conversiilor
. Identificați evenimentele de remarketing și de conversie pe care doriți să le urmăriți și activați un SDK în aplicație cu ajutorul uneia dintre aceste opțiuni:
● SDK terță parte,
● Google Analytics pentru Firebase,
● de la server la server.
3. Creați o campanie.
Dacă aveți deja o campanie de remarketing dinamic, o puteți folosi în activități de remarketing dinamic pentru aplicații. În caz contrar, puteți să creați una nouă și să difuzați anunțuri potrivite pentru utilizatorii aplicației.
Interacționați din nou cu utilizatorii aplicației de sărbători
Atunci când un utilizator decide să vă descarce aplicația înseamnă că vrea să interacționeze mai mult cu marca dvs. Aceasta este o oportunitate excelentă de a-i oferi o experiență personalizată, adaptată, ușor de folosit atât de către clienți, cât și de către dvs.
Perioada sărbătorilor poate fi copleșitoare, însă noi vom simplifica sarcina de a interacționa din nou cu utilizatorii. Pentru a începe să folosiți remarketingul dinamic pentru aplicații, consultați prezentarea generală și ghidul de activare din Centrul de ajutor.
Articol publicat de Jyoti Vaidee, manager principal de produs
Noi inovații AdWords care vor aduce rezultate mai bune companiei
joi, 16 noiembrie 2017
Este important să vă pregătiți campaniile pentru perioada sărbătorilor. Ca atare, noua experiență AdWords cuprinde câteva noi inovații exclusive. De la promovarea celor mai recente oferte la identificarea unor modalități de dezvoltare a companiei, aceste produse vă pot ajuta să economisiți timp și să obțineți rezultate mai bune. Aflați cum au aplicat anumiți advertiseri aceste inovații în campaniile lor, crescându-și astfel rata de conversie și rentabilitatea cheltuielilor publicitare.
Evidențiați cele mai importante oferte cu ajutorul extensiilor de promovare
Utilizatorii caută în permanență oferte, cum ar fi reduceri la cadourile de sărbători sau bilete de avion la prețuri mai mici. De fapt, 7 din 10 utilizatori de internet caută reduceri înainte de a vizita un magazin.1 Pentru a-i atrage prin cele mai recente oferte, vă punem la dispoziție extensii de promovare.
Extensiile de promovare vă ajută să afișați în permanență reclame actualizate, fără a fi nevoie să creați anunțuri noi. În plus, vă oferă șansa de a afișa în anunț conținut deosebit, cum ar fi termenii reprezentați de mărci sau un îndemn clar.
De exemplu, dacă aveți un magazin de încălțăminte, puteți folosi extensii de promovare pentru a afișa un cod promoțional de „30% reducere” care se poate aplica tuturor comenzilor de Black Friday. În plus, puteți evidenția mai mult aceste oferte sezoniere în anunț, selectând una dintre cele 12 ocazii disponibile, cum ar fi Black Friday sau întoarcerea la școală.
Mărci precum Torrid și Shoe Carnival au înregistrat deja rezultate excelente cu ajutorul extensiilor de promovare:
„Cu ajutorul extensiilor de promovare, ne putem prezenta eficient ofertele, fără a ne sacrifica mesajul de bază, referitor la calitatea și la adecvarea produselor, iar rata de conversie a crescut cu 30%.” – David Chau, analist de marketing prin canale digitale la Torrid Brands
„Extensiile de promovare le oferă clienților chiar mai multe motive să ne acceseze site-ul și să cumpere produse. În plus, ne-au adus o creștere de 20% a rentabilității cheltuielilor publicitare. Toți advertiserii din domeniul comerțului electronic ar trebui să folosească această extensie.” – Michael Nuss, directorul departamentului de marketing prin canale digitale la Shoe Carnival
Adresați-vă cumpărătorilor potriviți cu ajutorul segmentelor de public cu intenții personalizate
În acest moment, este posibil ca utilizatorii să caute cadouri pe care le pot găsi numai la dvs. Pentru a vă ajuta să vă adresați acestor cumpărători hotărâți, vom începe să implementăm segmentele de public cu intenții personalizate pentru Rețeaua de display Google. Prin intermediul acestora, vă veți putea adresa persoanelor care vor să cumpere produsele pe care le oferiți, pe baza datelor din campaniile, de pe site-ul și de pe canalul dvs. YouTube.
De exemplu, dacă reprezentați o agenție de turism care oferă pachete de vacanță, Google poate crea automat un public pe baza persoanelor care caută „stațiuni de schi all-inclusive” sau „zboruri spre Insulele Canare”. Apoi, vă va afișa estimări privind acoperirea și performanța pentru fiecare segment de public, astfel încât să vă planificați cât mai precis campania.
Identificați noi oportunități de dezvoltare a companiei
Căutați noi modalități de a îmbunătăți performanța campaniei de sărbători? Pagina „Oportunități” prezintă acum recomandări mai utile, statistici relevante și cele mai bune practici pentru a vă îndeplini obiectivele comerciale. Oportunitățile sunt compatibile cu conturile de manager și cu noi filtre precum „sume licitate și buget”. Ca atare, sunt clar organizate și pot fi aplicate ușor în toate conturile și campaniile, cu doar câteva clicuri.
Clienți precum Mindshare au declarat că îmbunătățirile aduse paginii „Oportunități” au fost foarte utile pentru companie:
„Cu ajutorul paginii «Oportunități» din contul de manager, putem să identificăm rapid modalități de creștere a eficienței și a căilor de optimizare, să estimăm impactul costului, al traficului și al performanței pe diverse piețe și să implementăm aceste informații cu un singur clic." – Amy Perkins, directorul contului de căutare plătită, Mindshare
Începeți
Conectați-vă la noua experiență AdWords pentru a începe să folosiți aceste inovații și să generați rezultate mai bune pentru companie.
1 Google / Ipsos Connect, How devices connect consumers to stores (Cum fac dispozitivele legătura dintre consumatori și magazine), martie 2016
2 Date interne Google, octombrie 2017
Articol publicat de Anthony Chavez, directorul departamentului de management de produs, AdWords
Optimizarea campaniilor de Black Friday
vineri, 10 noiembrie 2017
Deoarece Black Friday se apropie, v-am pregătit o listă de elemente pe care să le verificați din timp pentru a avea campanii de succes pe AdWords care să vă aducă noi clienți.
Asigurați-vă că:
Site-ul dvs. este optimizat pentru mobile. Puteți utiliza
acest instrument
pentru a îl testa;
Anunțurile dvs. și feed-urile cu produse sunt încărcate în cont și aprobate;
Listele de Remarketing și cele de Customer Match să fie create, populate (să aibă suficienți utilizatori) și să fie adăugate în campanii;
Dacă aveți campanii de tipul Dynamic Search Ads, asigurați-vă că aveți minimum 200 pagini ale site-ului indexate de Google (aflați cum
aici
) și ca acestea să aibă o acoperire mare a site-ului mai mare de 50%.
Ați plasat corect etichetele de măsurare a conversiilor și că acestea înregistrează deja date.
Aveți un buget și un bid suficient de mare, deoarece competiția va fi mai accentuată
Aici aveți și câteva tipuri de campanii care să vă maximizeze vânzările:
Campanii de remarketing dinamic pe rețeaua de display
pentru utilizatori care au mai fost pe site-ul dvs. și care au părăsit coșul de cumpărături
Campanii generale de remarketing pe rețeaua de display
pentru utilizatori care au efectuat în trecut vânzări pe site-ul dvs.
Campanii de remarketing pe rețeaua de căutare
Campanii cu
inserarea cuvintelor cheie pe rețeaua de căutare
Campanii Dynamic Search Ads
Mai jos aveți și un scurt tutorial creat de echipa noastră:
Sperăm ca aceste informații să vă ajute! Vă urăm mult succes în campaniile dvs.
Echipa Google AdWords
Ajutați-i pe vizitatori să vă acceseze mai repede pagina de destinație folosind urmărirea în paralel
joi, 19 octombrie 2017
Întrucât tehnologia pune la dispoziție servicii tot mai rapide și mai colaborative, consumatorii se așteaptă, mai mult ca oricând, să beneficieze de experiențe web perfecte. De fapt, un decalaj de o secundă la încărcarea paginii mobile poate duce la scăderea numărului de conversii cu până la 20%.[1] Dar atunci când un utilizator dă clic pe un anunț care are activată urmărirea adresei URL, poate apărea o întârziere, deci va accesa site-ul dorit după câteva sute de milisecunde.[2] Nu pare mult, dar timpul pierdut poate afecta performanța campaniei.
Pentru a evita decalajele și a le oferi utilizatorilor experiențe mai bune, spre sfârșitul acestui an, vom lansa urmărirea în paralel. Datorită acesteia, utilizatorii vor accesa imediat pagina dvs. de destinație după ce dau clic pe anunț, în timp ce browserul procesează în fundal solicitările de urmărire a adresei URL. Mulți utilizatori care folosesc rețele mai lente au reușit, cu ajutorul acestei funcții, să acceseze paginile de destinație chiar și cu câteva secunde mai repede.3 Dacă va crește numărul de vizitatori care pot să vă acceseze site-ul și să interacționeze cu acesta mai repede, veți irosi mai puține cheltuieli publicitare, iar numărul de conversii pentru companie va crește.
Pașii următori importanți
Implementarea urmăririi în paralel în toate conturile AdWords se va finaliza la începutul lui 2018, iar dvs. o veți putea activa spre sfârșitul anului curent. În cazul în care colaborați cu un furnizor terță parte, luați legătura cu acesta cât mai repede pentru a vă asigura că, după actualizare, clicurile vor fi cuantificate în continuare.
Furnizorii trebuie să-și modifice platforma; întrucât acest proces poate dura câteva luni, este important să înceapă cât mai repede. În plus, colaborăm îndeaproape cu furnizori importanți, astfel încât trecerea să fie cât mai simplă pentru toți advertiserii.
Pentru detalii despre urmărirea în paralel și despre pregătirea pentru aceasta, accesați Centrul de ajutor AdWords.
[1] „State of Online Retail Performance” („Starea performanței comerțului online”), Akamai, aprilie 2017
[2], 3 Date interne Google, Japonia/India/S.U.A. Date anonime cumulate de la un eșantion de utilizatori care au dat clic pe un anunț AdWords ce avea activată urmărirea adreselor URL, august 2017
Articol publicat de Leo Sei, manager de produs, AdWords
Campaniile universale pentru aplicații: optimizarea pentru acțiunea potrivită în aplicație
joi, 12 octombrie 2017
De curând, am anunțat că, spre sfârșitul acestui an, vom transforma toate campaniile AdWords de instalare a aplicațiilor în campanii universale pentru aplicații.
Este suficient să folosiți o campanie universală pentru aplicații și vă veți putea adresa utilizatorilor pe cele mai mari proprietăți Google, cum ar fi Căutarea Google, Google Play, YouTube și Rețeaua de display Google. Specialiștii în marketing care utilizează deja acest tip de campanii cu scopul de a face optimizări pentru acțiunile în aplicații generează cu 140% mai multe conversii decât în cazul oricărui alt produs Google de promovare a aplicațiilor.[1]
Pe parcursul ultimelor câteva săptămâni, am discutat despre modul de îmbunătățire a performanței prin campaniile universale pentru aplicații cu ajutorul obiectivelor și al elementelor publicitare. Articolul de azi va detalia un alt subiect esențial: optimizarea pentru acțiunea potrivită în aplicație.
Acest lucru este important dacă doriți să identificați utilizatorii care vor efectua o anumită acțiune după ce instalează aplicația, cum ar fi să adauge un produs în lista de dorințe dintr-o aplicație de cumpărături, să introducă informațiile de călător frecvent într-o aplicație de călătorii sau să se alăture unui grup dintr-un joc.
Mai întâi, analizați evenimentele din aplicație.
Urmăriți și trimiteți în programul AdWords evenimentele în aplicație
Atunci când urmăriți performanța unui site, probabil că nu vă opriți la pagina de destinație. Ca atare, atunci când urmăriți o aplicație mobilă, de ce v-ați opri la instalare?
Fiecare eveniment ulterior instalării pe care îl urmăriți și îl trimiteți la AdWords reprezintă o șansă de a afla mai multe despre modul în care utilizatorii interacționează cu aplicația dvs. Cu cât aflăm mai multe despre cei mai buni utilizatori ai aplicației, cu atât mai ușor ne va fi să identificăm și alte persoane similare. Dacă nu știți ce să urmăriți, consultați această listă de evenimente, organizată în funcție de categoriile de aplicații. Alegeți-o pe cea potrivită și folosiți-o drept ghid.
Să revenim la exemplul cu jocul mobil: înainte de a începe să-l promovați, vă îndreptați înspre echipa de dezvoltatori. Îi rugați să implementeze toate evenimentele relevante pentru o aplicație de jocuri și încercați să identificați și alte evenimente caracteristice jocului dvs.
Înțelegeți cum interacționează utilizatorii cu aplicația
După ce creați o bază de utilizatori, urmăriți calea pe care o parcurg după instalare. Generați un canal al utilizatorilor. Care sunt pașii esențiali până la achiziție?
Exemplu: sunteți în aceeași încăpere cu echipa de analiză și vă întoarceți scaunul pentru a vedea dacă puteți discuta puțin cu ei. Vreți să le cereți părerea despre un canal de utilizatori pe care l-ați creat pentru joc: instalează, deschide, urmărește tutorialul, ajunge la nivelul 5, se alătură grupului, ajunge la nivelul 10, după care cumpără ceva. Sunteți cu toții de acord că aceste evenimente trebuie urmărite, deci programați o întâlnire regulată pentru a analiza canalul de utilizatori al jocului. Împreună cu echipa, veți examina constant valorile pentru a afla dacă anunțurile atrag utilizatorii potriviți.
Exemplu de canal de utilizatori
Alegeți acțiunea în aplicație potrivită pentru campanie
Acum este momentul să vă puneți această întrebare importantă: ce vreți să facă noii utilizatori în aplicație?
Răspunsul vă va ajuta să stabiliți acțiunile în aplicație care vor reprezenta un obiectiv de optimizare în campaniile universale pentru aplicații.
Exemplu: în timpul unei întâlniri cu șeful, aflați că, în prezent, generarea de achiziții în aplicație este prioritară pentru companie. Vă faceți griji din cauză că, deocamdată, numărul zilnic de achiziții în aplicație este mic și vă amintiți că o campanie universală pentru aplicații trebuie să facă optimizări pentru o acțiune în aplicație care are loc de minimum 10 ori pe zi.
Trebuie să alegeți o acțiune mai frecventă. Vă amintiți că echipa de analiză v-a oferit o informație importantă: utilizatorii care se alătură unui grup tind să facă o achiziție în aplicație după 30 de zile. Conform datelor dvs., acțiunea „Se alătură unui grup” are loc de aproximativ 40 de ori pe zi, deci alegeți să faceți optimizări pentru aceasta.
Îmbunătățiți experiența utilizatorilor
Ce altceva puteți face cu informațiile culese? Examinați canalul de utilizatori. Identificați etapele în care utilizatorii întâmpină probleme și ajutați-i.
Exemplu: în timpul unei întâlniri cu echipa de analiză, observați o scădere considerabilă a numărului de vizionări ale tutorialului. Ca atare, vă îndreptați spre echipa responsabilă cu experiența utilizatorilor. Împreună, încercați să identificați o altă modalitate de a-i învăța pe utilizatorii începători să abordeze jocul. Vreți să aflați dacă, în acest fel, veți atrage mai eficient utilizatorii. Dacă da, veți îmbunătăți ratele de conversie ale anunțurilor și le veți oferi tuturor persoanelor implicate o experiență mai bună în aplicație!
Consultați aceste principii pentru a identifica și alte idei de îmbunătățire a experienței utilizatorilor și de creștere a numărului de conversii pentru aplicația mobilă.
Nu uitați să consultați
ghidul celor mai bune practici
pentru a afla cum să valorificați la maximum campaniile universale pentru aplicații.
-Sissie Hsiao, directorul departamentului de management de produs, publicitate pe mobil
Noua experiență AdWords este acum la dispoziția tuturor
miercuri, 11 octombrie 2017
Când
am anunțat
lansarea noii experiențe AdWords, aveam un obiectiv simplu: crearea unei interfețe AdWords mai rapide și mai intuitive, care să vă ajute să vă atingeți obiectivele de afaceri.
Începând de astăzi, noua experiență AdWords este disponibilă pentru toți advertiserii
.
Lucrați mai eficient și mai repede
În primul rând, veți observa că paginile contului dvs. se încarcă, în medie, cu 20% mai repede, așa că puteți să ajungeți rapid la informațiile de care aveți nevoie și să vă continuați munca.
Am eliminat dezordinea și am simplificat navigarea, astfel încât să puteți face mai multe într-un timp mai scurt, de exemplu, să adăugați mai multe tipuri de
extensii
la campanii dintr-un singur pas. iProspect North e unul dintre clienții care ne confirmă că noua interfață îi ajută să economisească, în medie, 30% din timp în efectuarea sarcinilor zilnice.
Având acces ușor la informații esențiale care vă ajută să înțelegeți clienții, cum ar fi vizualizările zilelor și orelor la care aceștia interacționează cel mai mult cu afacerea dvs., puteți lua măsuri imediate pentru a obține rezultate mai bune.
Funcții noi care vă ajută să vă atingeți obiectivele de afaceri
Fie că este vorba de apeluri mai valoroase pentru afacerea dvs., fie de îmbunătățirea experienței mobile, aveți nevoie de instrumente care să vă ajute să vă atingeți obiectivele de afaceri. Funcțiile noi, cum sunt
ajustările sumelor licitate pentru apeluri
și pagina
„Pagini de destinație”
au fost concepute exclusiv pentru ca
noua experiență
să vă ajute în acest scop și nu numai.
Un AdWords mai rapid pus în practică
De la o agenție din Marea Britanie care îi ajută pe clienți să-și depășească obiectivele de creștere, la o mică afacere de sucuri naturale care își triplează creșterea, suntem inspirați de poveștile de succes pe care le auzim de la întreprinderile mari și mici din întreaga lume. Iată câteva exemple:
iProspect
Juice by Hand
Noțiuni de bază
Pentru a vă familiariza cu noua experiență, parcurgeți
turul asistat
.
Pentru a găsi ceea ce aveți nevoie,
videoclipurile noastre instructive
vă pot ajuta să navigați prin interfață, iar
Centrul de ajutor AdWords
a fost actualizat cu cele mai recente funcții. De asemenea, puteți consulta
Ghidul celor mai bune practici
pentru recomandări și sfaturi despre cum să profitați la maximum de noua experiență. Și vă sugerăm să lăsați feedback dând clic pe pictograma de ajutor din colțul din dreapta sus al contului.
Așteptăm cu nerăbdare feedback despre modul în care Google poate continua să conceapă un AdWords mai bun pentru afacerea dvs.
Articol publicat de Jerry Dischler, vicepreședintele departamentului de management de produs, AdWords
Atrageți mai mult trafic în locația fizică a companiei cu ajutorul anunțurilor de pe YouTube și din Rețeaua de display
marți, 10 octombrie 2017
Anul acesta, în jur de 90% dintre vânzările globale au avut loc într-un magazin fizic.
[1]
Pentru a atrage mai mulți cumpărători, companiile au nevoie de instrumente prin care să se adreseze eficient consumatorilor din apropiere și să cuantifice performanța campaniei lor pe diferite canale. De aceea, în 2014, am lansat opțiunea de cuantificare a vizitelor în magazin. De atunci, companiile din întreaga lume au cuantificat peste 7 miliarde de vânzări în magazin prin AdWords.
Beneficiați de rezultate offline prin YouTube
Videoclipurile au un rol important în creșterea gradului de cunoaștere a mărcii, iar YouTube vă poate ajuta să vă adresați mai multor spectatori și să îi determinați să interacționeze cu marca dvs. offline. După cum am anunțat la
Shoptalk Europe
,
extensiile de locație
și
cuantificarea vizitelor în magazin
sunt acum disponibile pe YouTube.
Datorită primelor extensii la anunțuri oferite de YouTube pentru
anunțurile TrueView In-Stream și fulger
, puteți genera acțiuni offline, cum ar fi vizitele și achizițiile în magazin. Utilizatorii care vă vizionează videoclipurile vor vedea adresa dvs., indicații de orientare și programul de lucru chiar în anunț, astfel că vor găsi mai ușor cea mai apropiată locație a companiei. Cu ajutorul cuantificării vizitelor în magazin, puteți afla cum generează campaniile video trafic în locația fizică, deci le veți putea compara performanța cu cea a canalelor de marketing online și tradiționale, cum ar fi anunțurile difuzate la televizor, la radio sau afișate pe materiale printate.
Un exemplu de extensie de locație de pe YouTube, cu adresa și informațiile de contact IHOP.
Pentru
IHOP,
contribuția pe care o aduce extinderea strategiei video la atragerea de clienți locali este evidentă. „
Videoclipurile au fost un element esențial al strategiei noastre digitale, ajutându-ne să optimizăm interacțiunile online ale oaspeților cu materiale relevante și distinctive.
Ne-a făcut plăcere să colaborăm cu Google pentru a identifica noi modalități de cuantificare a valorii totale a campaniilor noastre video. Datorită soluției oferite de Google pentru vizitele în magazin, am aflat informații utile despre consumatori, care ne-au ajutat să atragem vizite de pe YouTube la o sumă sub 1 USD de persoană.
Pe baza acestor statistici, am putut să cuantificăm într-un mod inovator impactul strategiilor noastre asupra companiei, fără a ne opri la valorile standard ale mărcii, și să înțelegem contribuția videoclipurilor asupra acțiunilor din partea inferioară a canalului.
Ne-am dori ca această abordare să fie aplicată de toți partenerii media”, a declarat Darrin Kellaris, directorul executiv al departamentului de marketing de la IHOP.
Jerome’s Furniture
a inclus încă din 2015 vizitele în magazin în strategiile sale de cuantificare și de optimizare. Compania folosește acum extensiile de locație și vizitele în magazin pentru YouTube astfel încât să atragă mai mulți clienți în magazine și să înțeleagă performanța offline pe diferite canale. Jerome’s Furniture a observat că direcționarea în funcție de evenimente din viață pentru persoanele care s-au mutat de curând a generat cel mai mult trafic în locația fizică. În schimb, segmentele de public pentru remarketing au înregistrat cel mai scăzut cost pe vizită, de 15 USD.
„YouTube a reușit să genereze vizite relevante în magazinele noastre la un cost foarte eficient. Faptul că am aflat ce impact are YouTube asupra vizitelor în magazin ne-a deschis ochii, iar investiția noastră în publicitatea pe YouTube a crescut semnificativ”,
a declarat Scott Perry, vicepreședintele departamentului de marketing prin canale digitale.
Elgiganten
, un comerciant suedez de produse electronice, a apelat la publicitatea video pentru a-și optimiza strategia de marketing pe omnicanal. După prima jumătate a anului 2017,
compania a constatat că, datorită campaniilor video, 6 - 10% dintre utilizatorii care i-au văzut anunțul pe YouTube i-au vizitat magazinele.
Marca a înregistrat o creștere totală de 8,8% a vânzărilor și, după ce a defalcat performanța offline în funcție de dispozitiv, a aflat că traficul său din căutarea mobilă a generat o rentabilitate a cheltuielilor publicitare cu 21% mai ridicată pe telefoanele mobile față de computere.
„Datorită vizitelor în magazin, am reușit să transformăm statisticile privind consumatorii în acțiuni”,
a declarat Niko Niva, specialist în strategii digitale la Elgiganten.
„Putem afla ce produse au mai multe șanse să îi atragă pe utilizatori în magazin în loc să cumpere online și care este probabilitatea ca persoanele care se află în apropierea unei locații comerciale și care folosesc un dispozitiv mobil să viziteze magazinul.”
Interacționați cu clienții locali de pe site-uri și din aplicații din Rețeaua de display Google
La începutul acestui an, am implementat
extensiile de locație
și
cuantificarea vizitelor în magazin
în campaniile din Rețeaua de display pentru toți utilizatorii. Acum puteți să vă adresați mai ușor clienților din apropiere atunci când sunt gata să cumpere și să beneficiați de o perspectivă completă asupra performanței pe diverse canale.
Advertiserii de toate dimensiunile și din toate domeniile au reușit să atragă clienți în locațiile lor fizice datorită anunțurilor grafice, chiar și cei care folosesc, de obicei, campanii offline tradiționale, cum ar fi anunțurile difuzate la televizor și anunțurile circulare.
Lawson
, un lanț de magazine universale cu peste 15.000 de locații în întreaga lume, a fost primul advertiser din Japonia care a folosit vizitele în magazin pentru a cuantifica valoarea totală a anunțurilor sale grafice. În trecut, compania se promova cu precădere prin campanii offline. După ce a testat vizitele în magazin pentru Rețeaua de display, marca a constatat că anunțurile sale mobile atrăgeau trafic în magazinele sale fizice într-un mod mai eficient și mai profitabil, scăzând costurile cu 45% pe vizită în comparație cu anunțurile pentru computere și tablete. Kazuya Nobe, vicepreședintele departamentului de marketing, a declarat:
„A fost foarte important pentru compania noastră să înțelegem eficiența anunțurilor grafice mobile și profilurile clienților care ne vizitează magazinele după ce văd anunțurile noastre online. Astfel, putem să venim mai eficient în întâmpinarea nevoilor clienților și să ne optimizăm rentabilitatea investiției în activitățile de marketing.
The Home Depot Canada
, cel mai important comerciant canadian din domeniul bricolajului, a aflat, datorită informațiilor oferite de vizitele în magazin, că 18% dintre persoanele care au dat clic pe anunțurile sale grafice au vizitat un magazin în termen de 30 de zile. În plus, a constatat că 50% dintre acești clienți au făcut cumpărături în magazin cu o valoare medie de 65 de dolari canadieni. „
Aceste date sunt valoroase, deci ne vom baza în continuare pe astfel de statistici privind vizitele în magazin pentru a ne eficientiza strategia de marketing online cu impact în offline”,
a declarat Matthew Gangnier, managerul departamentului de conținut și mijloace digitale.
Pe parcursul săptămânilor viitoare, vom începe să lansăm mai multe formate de anunțuri locale bazate pe extensii de locație, astfel încât utilizatorii să găsească produsele dorite la companiile din apropiere. Pentru început, vom implementa
extensiile de locație afiliate
pentru anunțurile grafice, cu ajutorul cărora producătorii vor putea arăta ce lanțuri comerciale le vând produsele.
Exemplu de extensie de locație afiliată pentru Rețeaua de display, care arată de unde se poate cumpăra Google Pixel.
Dacă doriți să atrageți clienții de pe omnicanal, acum puteți să folosiți extensiile de locație și cuantificarea vizitelor în magazin în rețeaua video, în Rețeaua de căutare și în Cumpărături Google pentru a atrage mai mulți vizitatori în locația fizică a companiei.
Articol publicat de Brad Bender, vicepreședintele departamentului de publicitate video și în Rețeaua de display
Optimizați-vă anunțurile pentru apelare cu ajutorul extensiilor
luni, 9 octombrie 2017
Atunci când doresc să primească servicii dedicate sau răspunsuri la anumite întrebări, utilizatorii pun adesea mâna pe telefon pentru a discuta cu o persoană reală. La rândul lor, advertiserii sunt mai avantajați de conversațiile directe cu clienții, întrucât, în medie, apelurile sunt de trei ori mai eficiente la generarea de conversii decât clicurile.
[1]
Sute de mii de advertiseri folosesc deja
anunțurile pentru apelare
cu scopul de a genera mai multe apeluri din căutarea mobilă. Urmează să le aducem câteva îmbunătățiri, începând cu lansarea
extensiilor la anunțuri
. Veți putea afișa extensii împreună cu anunțurile pentru apelare, astfel încât să promovați informații mai relevante despre produsele și serviciile oferite și să le dați utilizatorilor mai multe motive să aleagă compania dvs. Primele experimente ne-au arătat că implementarea unor noi extensii în anunțurile pentru apelare poate duce la o creștere medie de 10% a ratei de clic.
Extensiile de mai jos pot fi adăugate acum la anunțurile pentru apelare.
●
Extensii de locație
- evidențiați informații despre locațiile companiei din apropiere pentru clienții care vor să le viziteze.
●
Extensii cu informații suplimentare
- promovați oferte și avantaje unice, cum ar fi centrul de apeluri disponibil non-stop.
●
Fragmente structurate
- oferiți detalii mai precise despre produse sau servicii folosind antete predefinite precum „Destinații” și „Dotări”. De exemplu, o companie de închiriere de mașini poate afișa mai multe clase de autovehicule, cum ar fi berline, hibride și de teren.
Advertiserii și agențiile precum Hertz, Vortex Industries și DexYP vor profita de extensiile la anunțuri pentru a adăuga detalii suplimentare în anunțurile pentru apelare și a-și spori vizibilitatea în rezultatele de căutare.
„Apelurile ne ajută să atragem eficient acel segment de public ce se axează tot mai mult pe dispozitivele mobile. În plus, înregistrează rate de conversie mai bune în comparație cu anunțurile text care îi direcționează pe clienți la site-ul nostru. Sperăm ca, datorită noilor extensii la anunțurile pentru apelare, să ne îmbunătățim valoarea CTR și volumul de apeluri, ocupând mai multe poziții în rezultatele de căutare și afișându-le clienților informații relevante suplimentare, cum ar fi diferite clase de autovehicule și opțiuni de produse auxiliare.”
-
Jeremy Venlet, directorul departamentului de operațiuni și performanță în domeniul digital, Hertz
„Toate companiile au sarcina importantă de a alege partenerul potrivit pentru reparațiile de uși comerciale. Ca atare, oferim servicii și asistență detaliate prin telefon, pentru a-i ajuta pe clienți să programeze întâlniri la fața locului cu tehnicienii noștri specializați. În parteneriat cu agenția digitală YPM, Inc., am decis să acordăm campaniilor pentru apelare un loc important în strategia noastră digitală, întrucât apelurile sunt foarte importante pentru companie. Faptul că anunțurile pentru apelare vor putea fi însoțite de extensii este un important pas înainte, deoarece nu vom mai fi nevoiți să ne limităm la textul descriptiv standard, ci ne vom putea prezenta propunerile valorice unice, cum ar fi serviciile prompte și eficiente, precum și rezultatele pe care le-am oferit până acum clienților.”
-
Stacey Muto, director de marketing, Vortex Industries, Inc.
„DexYP colaborează cu sute de mii de companii locale pentru a le susține și dezvolta baza de clienți prin canale de marketing online. Obiectivul principal de performanță este, pentru mulți dintre acești clienți, reprezentat de generarea de clienți potențiali și de vânzări cu ajutorul apelurilor. În cazul celor care folosesc marketingul prin intermediul motoarelor de căutare, campaniile pentru apelare au avut un rol esențial la generarea unui număr mai mare de apeluri din căutarea mobilă, unde tot mai mulți clienți încearcă, an de an, să intre în legătură cu companii locale. Suntem încântați că putem îmbunătăți mai mult campaniile clienților cu ajutorul extensiilor la anunțuri. De exemplu, datorită extensiilor de locație, companiile care le oferă clienților servicii prin telefon sau la o locație din apropiere se vor putea promova mai mult. Cu ajutorul numărului mai mare de detalii relevante din anunțurile pentru apelare, acestea vor putea să se evidențieze în rezultatele de căutare și să le dea utilizatorilor mai multe motive să le apeleze.”
-
Brandon Hulme, manager de produs, departamentul de produse și platforme SEM, DexYP
Dacă ați activat deja la nivel de cont extensiile de locație, cu informații suplimentare sau pentru fragmente structurate de informații, nu mai trebuie să faceți nimic, întrucât acestea vor fi automat eligibile să apară împreună cu anunțurile pentru apelare. În plus, puteți adapta mesajele din extensii la nivel de campanie, astfel încât să se potrivească mai bine cu anunțurile pentru apelare. De exemplu, evidențiați serviciile rapide oferite de centrul de apeluri sau acordați-le o reducere specială clienților care rezervă prin telefon o întâlnire în decursul aceleiași săptămâni.
Pentru detalii despre anunțurile pentru apelare, accesați
Centrul de ajutor
și consultați
cele mai bune practici
pentru generarea mai multor apeluri către companie.
Articol publicat de Manas Mittal, manager de produs, departamentul de anunțuri mobile afișate în rețeaua de căutare
[1]
Date interne Google, 2016
Campaniile universale pentru aplicații: performanțe mai bune cu ajutorul elementelor publicitare
joi, 28 septembrie 2017
De curând, am
anunțat
că, spre sfârșitul acestui an, vom transforma toate campaniile AdWords de instalare a aplicațiilor în campanii universale pentru aplicații.
Este suficient să folosiți o campanie universală pentru aplicații și vă veți putea adresa utilizatorilor pe cele mai mari proprietăți Google, cum ar fi Căutarea Google, Google Play, YouTube și Rețeaua de display Google. Specialiștii în marketing se bucură deja de rezultate pozitive: cei care au făcut optimizări pentru acțiunile în aplicații prin intermediul campaniilor universale pentru aplicații generează, în medie, cu 140% mai multe conversii decât în cazul oricărui alt produs Google de promovare a aplicațiilor.
[1]
Acum câteva săptămâni, am discutat despre modul de
îmbunătățire a performanței cu ajutorul obiectivelor
. Săptămâna aceasta, veți afla cum să valorificați chiar mai mult campaniile universale pentru aplicații prin intermediul elementelor publicitare și cum să obțineți rezultate mai bune cu ajutorul unui raport recent lansat: „Element publicitar”.
Încărcați cât mai multe elemente publicitare
Atunci când creați o campanie universală pentru aplicații, trebuie să încărcați elemente publicitare, pe care campania le va folosi pentru a crea anunțuri. Încărcați cât mai multe tipuri de elemente text, imagine și video potrivite pentru obiectivul campaniei (adică volum de instalări sau acțiuni în aplicație). Astfel, campaniile universale pentru aplicații vor putea crea câte un anunț relevant pentru fiecare situație, în toate formatele posibile pentru fiecare rețea.
Să revenim la exemplul cu jocul pentru dispozitive mobile, de săptămâna trecută. Ați ales obiectivul de campanie „Volum de instalări” și ați setat un cost pe instalare (CPI) vizat.
Vreți ca opțiunea de campanii universale pentru aplicații să creeze cel mai bun anunț pentru orice context, deci urmați
cele mai bune practici
. De exemplu, vă amintiți că utilizatorii nu țin mereu telefonul în aceeași poziție, deci includeți imagini atât în modul peisaj, cât și în modul portret. În plus, încărcați videoclipuri de dimensiuni diferite (peisaj, portret și pătrat) și cu durate diferite.
Consultați statisticile din raportul „Element publicitar”
Ne face plăcere să anunțăm o nouă funcție a campaniilor universale pentru aplicații, adică raportul „Element publicitar”. Cu ajutorul acestuia, veți afla ce elemente publicitare dau rezultate în rândul publicului.
Pentru a-l accesa, dați clic pe
Campanii
, apoi pe
Elemente publicitare
.
Cum este evaluat fiecare element? Campaniile universale pentru aplicații folosesc milioane de combinații de semnale pentru a alege un element pe baza căruia să creeze un anunț eficient pentru obiectivul stabilit. În coloana cu gruparea performanței din raportul „Element publicitar” va apărea „Slab”, „Bun” sau „Cel mai bun”, în funcție de frecvența cu care campaniile universale pentru aplicații aleg un anumit element în locul altora. Raportul conține și statistici privind performanța (cum ar fi conversiile urmărite), astfel încât să puteți verifica validitatea scorurilor de performanță.
Exemplu: după ce difuzați campania timp de câteva zile, examinați raportul „Element publicitar”. Constatați că elementele video în format peisaj care prezintă un trailer pentru joc au eticheta „Cel mai bun”. Trageți concluzia că trailerul îi determină pe utilizatori să descarce și să încerce jocul dvs.
Optimizați combinația de elemente cu ajutorul raportului „Element publicitar”
Raportul „Element publicitar” vă arată și cum să vă optimizați combinația de elemente, astfel încât campaniile universale pentru aplicații să creeze anunțuri mai bune. Înlocuiți-le pe cele cu eticheta „Slab”, dar păstrați-le pe cele cu etichetele „Cel mai bun”, „Bun” sau „Învață”.
Să continuăm cu același exemplu: pe baza informațiilor din raport, decideți să înlocuiți elementele cu eticheta „Slab” cu elemente video mai atractive. Constatați și că unele elemente au încă eticheta „Învață”. Înainte de a lua măsuri, așteptați să acumulați mai multe date.
Este recomandat să includeți în campaniile universale pentru aplicații diverse elemente publicitare: texte scurte și distincte, imagini de diferite dimensiuni și orientări, videoclipuri de durate și orientări variate. Apoi, pe măsură ce descoperiți care sunt elementele mai eficiente, le puteți înlocui pe cele cu eticheta „Slab” pentru a vă îmbunătăți rezultatele în timp.
Consultați
ghidul celor mai bune practici
pentru detalii despre cum puteți valorifica la maximum campaniile universale pentru aplicații.
- Sissie Hsiao, directorul departamentului de management de produs, publicitate pe mobil
[1]
1. Date interne Google, iulie 2017
Linkuri utile
Etichete
*** Avansaţi***
*** Începători ***
2017
accelerated mobile pages
acces
Actualizare adrese URL
AdBlock
AdMob
Adrese URL actualizate
AdSense
advertiser
Advertising Week
AdWeek
Adwords
AdWords app
AdWords Editor
Adwords next
Adwords romania
AdWords smart bidding
Agenţii de publicitate
ajustarea sumelor licitate
alcool
alternarea anunturilor
Analytics
anunturi cu text extinse
anunturi dinamice
anunturi imagine
Anunturi pt. Mobile
Anunturi text
Anunturi text extinse
Anunturi video
anunț respins
Anunțuri
anunțuri AdWords
Anunțuri Gmail
Anunțuri pe dispozitive mobile
anunțuri respinse
anunțuri text
Anunțuri text extinse
Anunțuri video
aplicatie AdWords
aplicatii mobile
atribuire
automatizare
b
Banca
Better ads
black friday
Brand Lift
branding
bumper
Campanii AdWords
campanii cu numere de telefon
campanii display
campanii inteligente
campanii optimizate
campanii pentru aplicatii
campanii universale pentru aplicatii
campanii video
Caractere anunț AdWords
Card
Cărturești
Căutare organică
cele mai bune practici
Chrome
clic
clic pentru apelare
clic pentru mesaj
Clicuri nevalide
cod de urmarire
coloane AdWords
comert electronic
Conferința I/O
Contact AdWords
Contact Google Compania mea
Conversii
creatori de conținut
croazieră pe Dunăre cu Google Street View
Cross-device
Cupoane promoționale
customer match
Cuvinte Cheie
cyber monday
destinații de plasare
dezvoltatori
Directionare in functie de locatie
Discovery TrueView
discrepanta dintre clickuri si sesiuni
dispozitive
doubleclick
dsa
e-commerce
ETA
etichete
exact match
Expanded Text Ads
Extensii de apel
extensii de înștiințări
Extensii de Locatie
extensii de promovare
Extensii la anunțuri
Extensii Sitelinks
Factura
Facturare lunară
FAQs
Fashinable by Google
feed
Filtre campanii
Firebase
Firebase Analytics
Forumul AdWords
fragmente structurate
GAP
Gmail
Google
Google Ad Grants
Google AdGrants
Google AdWords
Google Analytics
Google Compania Mea
Google Cultural Institute Romania
Google for Non Profits
Google My Business
Google ONG
Google Partners
Google Play
Google Search
innovatie
inovatii AdWords
inserarea cuvintelor cheie
instalare
InStream
Instrumente
Intro
Invatare automata
împrumuturi personale
licitare automatizată
machine learning
marketing
MCC
mesaje
Metoda de plata
micro-momente
Mobil
Mobile
Moldova
Noua experiență
Noua Interfaţă
noutăți
Noutăţi
Număr de telefon de redirecționare
oferte
optimizare pentru clicuri
optimizare pentru conversii
Optimizare site
Optimizatorul de conversii
pagina de destinație
performanta
personalizat
Plata automata
Plata manuala
plati
Plăți AdWords
Plăți automate
Plăți manuale
Politici
Politici Publicitare AdWords
potrivire exacta
Povești de succes - AdWords
Povești de succes - optimizare pentru mobile
Probleme frecvente
produse beta
Produse Google
Programarea anunțurilor
promovare
publicitate
rapoarte
Raportare
rata de click
Rata de conversie
relevanta
Remarketing
Remarketing dinamic
reteaua de cautare
Reţeaua de căutare
Reţeaua de display
ROI
rotatia anunturilor
sarbatori
Scorul de calitate
Seminare Online
Seminarii Online
servicii financiare
Setări
Sfaturi optimizare
site mobil
site optimizat pentru mobile
site suspendat
smart display campaigns
StarShinerS
statistici
Strategie de licitare
suma CPA vizată
suma CPC
Termeni și condiții
tracking code
Training
trenduri
TrueView
TrueView pentru actiune
TV
user experience
variante apropiate
Vegis
viteză site
vizite in magazin
Web Design
YouTube
Archive
2018
ian.
2017
dec.
nov.
oct.
sept.
aug.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2016
dec.
nov.
oct.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2015
dec.
nov.
oct.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2014
dec.
nov.
oct.
aug.
mai
apr.
mar.
feb.
2013
nov.
oct.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2012
nov.
oct.
sept.
iun.
2011
oct.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2010
dec.
nov.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2009
dec.
nov.
oct.
sept.
aug.
Feed
Subscribe by email
Abonați-vă la canalul YouTube!
Linkuri utile
Forumul de discuții
Canalul de Youtube
Centrul de ajutor
Testați aici dacă aveți site-ul optimizat pentru mobil
Trenduri în România
Google Compania mea contact
Company-wide
De ce un blog Google AdWords pentru România?
Click aici pentru a afla mai multe
.