Inside AdWords România and Moldova
Blogul oficial Google AdWords România și Moldova.
Anunțurile „clic pentru a trimite mesaj” oferă o modalitate nouă și simplă de comunicare cu clienții
marți, 15 noiembrie 2016
Dacă invitați un prieten la cină sau îl întrebați care sunt cele mai bune hoteluri din București, probabil că faceți aceste lucruri prin mesaje pe mobil. Aproape două treimi dintre proprietarii de smartphone-uri folosesc opțiunea de mesaje de peste cinci ori pe zi pentru a discuta cu alte persoane.[1] În plus, utilizatorii nu apelează la mesaje doar în scopuri sociale. 65% dintre aceștia au declarat că ar contacta o companie prin mesaje pentru a afla informații despre un produs sau un serviciu ori pentru a programa o întâlnire în persoană.[2]
Pe parcursul săptămânilor viitoare, vom lansa anunțurile „clic pentru a trimite mesaj”, astfel încât anunțurile afișate în Rețeaua de căutare să beneficieze de eficiența și de eficacitatea mesajelor. Dacă veți crea o
extensie pentru mesaje
, le veți oferi utilizatorilor o metodă simplă de a vă trimite un mesaj pentru a începe o conversație, dar și de a o continua atunci când doresc.
Atunci când utilizatorul atinge butonul de trimitere a unui mesaj, se lansează aplicația de SMS, care va conține un mesaj predefinit, adaptat la produsul sau la serviciul care îl interesează. De exemplu, dacă sunteți advertiser din domeniul turismului și dacă un utilizator vă trimite un mesaj după ce caută hoteluri din București, acesta poate folosi sau modifica textul dvs. predefinit, „Vreau să fac o rezervare. Vă rog să-mi trimiteți un mesaj cu informații suplimentare.”
Mulți advertiseri folosesc deja anunțuri „clic pentru a trimite mesaj” pentru a profita de această modalitate nouă și rapidă de a intra în legătură cu consumatorii pe dispozitivele mobile, sporindu-și astfel ratele de conversie.
„Anunțurile «clic pentru a trimite mesaj» s-au dovedit a fi o modalitate excelentă de a-i ajuta pe clienții interesați să înceapă procesul de rezervare a unei camere de hotel într-un mod convenabil și simplu. Ei pot să îi trimită mesaj unui agent pentru a primi răspunsuri la întrebări, să continue conversația atunci când doresc și să facă schimb de informații despre rezervare înainte de a finaliza procesul prin telefon sau pe site. Este o activitate simplă și eficientizată, care consolidează încrederea în marcă. Rata de conversie asociată extensiilor pentru mesaje este cu 41% mai mare decât cea asociată altor extensii la anunțuri. În plus, am combinat aceste mesaje cu un software de asistență pentru clienți, astfel că agenții noștri pot răspunde la solicitări într-un mod mai eficient și mai profitabil. ”
- Gabe Thayn, directorul departamentului de marketing în motoarele de căutare, TravelPASS Group
„Opțiunea «clic pentru a trimite mesaj» le oferă consumatorilor posibilitatea de a interacționa cu compania noastă într-un mod confortabil și eficient. Aceștia pot folosi opțiunea respectivă pentru a ne trimite un mesaj rapid atunci când sunt în drum spre serviciu sau când se grăbesc. În plus, este o modalitate bună de a primi răspunsuri la întrebările care nu se regăsesc pe site sau de a ne contacta atunci când biroul nostru este închis. Obiectivul nostru de performanță principal este să îi ajutăm pe clienți cât mai mult. Atunci când le oferim răspunsuri și soluții utile și relevante, rezultatele comerciale se îmbunătățesc.”
- Gavin Chan, managerul departamentului de marketing prin canale digitale, AnyVan
„Rezultatele obținute cu ajutorul opțiunii «clic pentru a trimite mesaj» au fost fenomenale; rata de conversie este cu 80% mai ridicată decât cea a canalelor similare. Acum ne putem adresa unei baze importante de consumatori, care preferă să folosească mesajele SMS pentru a afla mai multe despre produsele noastre de asigurări. Aceasta este o modalitate nouă prin care utilizatorii ne pot contacta și, în plus, este cea mai rapidă și mai profitabilă cale de a interacționa cu ei.”
- Gavin Parker, managerul departamentului de căutare plătită, Auto & General
„Am început să testăm opțiunea «clic pentru a trimite mesaj» imediat ce am auzit de ea. Mesajele text reprezintă o modalitate populară de comunicare între tinerii profesioniști, așa că am vrut să profităm de aceasta. Noi vindem echipamente și accesorii industriale, care au un puternic caracter tehnic. Uneori, clienții nu au timp să discute prin chat web sau prin telefon, dar au totuși nevoie de informații suplimentare. Comunicarea s-a simplificat cu ajutorul acestor mesaje, iar reacția clienților a fost una pozitivă, întrucât pot să trimită o întrebare și să continue conversația atunci când doresc.”
- Ashar Mairaj, vicepreședintele departamentului de marketing, Global Industrial
Utilizatorii de dispozitive mobile au la dispoziție mai multă flexibilitate ca oricând în privința modurilor de a lua legătura cu companiile. Prin mesaje, puteți începe conversații valoroase cu aceștia, profitând de una dintre căile lor preferate de comunicare. Accesați
Centrul de ajutor
pentru a afla mai multe despre anunțurile „clic pentru a trimite mesaj”. De asemenea, consultați
cele mai bune practici
actualizate, pentru a afla cum să folosiți anunțurile „clic pentru a trimite mesaj” cu scopul de a le oferi consumatorilor o experiență mai rapidă pe dispozitivele mobile și de a prezenta informații care să îi determine să cumpere.
Articol publicat de Amit Agarwal, manager principal de produs, departamentul de anunțuri mobile afișate în Rețeaua de căutare
[1] Sondaje de opinie Google, S.U.A, Canada, Regatul Unit, Australia, octombrie 2016; baza de respondenți: persoane care au smartphone și îl folosesc pentru a accesa internetul (1.262 în S.U.A., 1.222 în Regatul Unit, 567 în Canada, 563 în Australia)
[2] Sondaje de opinie Google, S.U.A, Canada, Regatul Unit, Australia, octombrie 2016; baza de respondenți: persoane care au smartphone și îl folosesc pentru a accesa internetul (1.036 în S.U.A., 1.032 în Regatul Unit, 489 în Canada, 485 în Australia)
Optimizarea conturilor AdWords pentru Black Friday
vineri, 4 noiembrie 2016
De ce ar trebui să faci publicitate online de Black Friday, în perioada
18 - 30 noiembrie 2016
?
Sursă:
Google Trends
Precum puteți vedea în graficul de mai sus, căutările au crescut exponențial din 2011 până astăzi în perioada de Black Friday, 2016 urmând să bată recordul anilor anteriori în ceea ce privește căutările pe Google. Prin urmare, în această postare vă vom împărtăși sfaturi în ceea ce privește optimizarea conturilor AdWords pentru a profita de traficul de Black Friday.
Optimizare pentru dispozitive mobile
În luna noiembrie, comparativ cu restul lunilor ale anului, consumatorii caută în medie cu 22% mai mult de pe dispozitivele mobile. Cu alte cuvinte, fii prezent în perioada de Black Friday pe toate dispozitivele și asigură-te că site-ul dvs. Este optimizat pentru mobil. Cum? Urmăriți
acest
scurt tutorial video.
De asemenea, vă sfătuim să vă asigurați că sumele licitate pe dispozitivele mobile sunt optime pentru a profita de comportamentul utilizatorilor. Mai mult decât atât, folosiți noile formate de
anunțuri cu texte extinse
în rețeaua de căutare și anunțurile adaptabile (responsive) pentru rețeaua de display. Acestea reprezintă noua generație de anunțuri create pentru o lume axată pe mediul mobil.
Pentru mai multe detalii și implementare, urmăriți
acest
scurt tutorial video.
Strategii în rețeaua de căutare
Intenție: cumpărare/informare
Tipuri de clienți: noi
Folosind rețeaua de căutare ajungeți la clienți noi care au o intenție de cumpărare și informare proactivă. În această perioadă este important să fiți prezent și să convingeți utilizatorii că sunteți cea mai bună opțiune. Cum?
De exemplu, pentru o companie ce vinde laptopuri:
În primul rând, să vă asigurați că aveți o campanie pe rețeaua de căutare pentru
termenii generali
. În acest caz, pe termeni precum laptopuri, laptop black friday, accesorii laptopuri black friday etc.
În al doilea rând, vă recomandăm să aveți campanii pe căutare active pe
tipuri specifice de produse
. De ex., laptop Dell E2x4, laptop Dell procesor i5, laptop Dell 500 GB.
Dacă sunteți un distribuitor de laptopuri, vă sfătuim să aveți o campanie pe căutare separată pentru
brandul propriu
. De ex., Domo oferte black friday laptop, Domo oferte laptopuri, laptop Domo etc.
În al treilea rând, vă recomandăm să folosiți
anunțuri dinamice pe rețeaua de căutare
. Puteți găsi
aici
mai multe informații.
Iar nu în ultimul rând, folosiți și
listele de remarketing
pe rețeaua de căutare pentru a convinge clienții potențiali să finalizeze conversia/ comanda. Pentru mai multe detalii, urmăriți
tutorialul video
(minutul 3.14).
Strategii în rețeaua de display
Intenție: interes (în oferte)
Tipuri de clienți: noi și existenți
Vă recomandăm să combinați campaniile de căutare cu cele pe rețeaua de display și YouTube pentru a stârni interesul utilizatorilor care sunt online de Black Friday. Aici, vă recomandăm să:
Fiți foarte
convingători cu anunțurile imagine
în ceea ce privește mesajul transmis și îndemnul la acțiune. De ex., folosiți imagini ale produselor la ofertă împreună cu prețul redus.
Folosiți noile tipuri de
anunțuri adaptabile
pentru ca anunțurile să fie mai ușor afișate pe rețeaua de display, căci acestea își ajustează automat dimensiunea, aspectul și formatul în funcție de spațiul publicitar disponibil.
Mai mult decât atât,
direcționarea
este foarte importantă întrucât trebuie să fie relevantă și în concordanță cu profilul utilizatorului care vizitează site-ul.
Pentru mai multe informații despre campaniile pe display și tipurile de direcționări, urmăriți
tutorialul video
.
Un alt mod de a comunica ofertele speciale de Black Friday sunt
campaniile pe Gmail
. Marii retaileri din România și Moldova folosesc newsletterul ca metodă de a aduce utilizatorii pe site și de a le comunica cele mai importante oferte. Prin urmare, este necesar să fiți prezent și pe Gmail cu oferte dedicate.
Aflați mai multe
despre cum să creezi o campanie de Gmail care să funcționeze pentru afacerea ta:
Nu uitați că potențialii clienți încep procesul de căutare pentru a se informa despre produse sau servicii cu 6-9 zile înainte de eveniment. Prin urmare, pregătiți campaniile încă de la începutul lunii noiembrie.
Pentru a afla mai multe despre strategiile recomandate de Black Friday, urmăriți tutorialul video:
Informații utile
Cum au arătat căutările de Black Friday în 2015?
Consumatorii nu au căutat numai produse specifice, ci au fost interesați de ofertele speciale de Black Friday ale marilor producători, sau oferte speciale de Black Friday asociate cu o categorie de produse, neținând cont de un brand sau distribuitor. De exemplu, căutări precum “încălțăminte black friday“, “black friday anvelope“, “elefant black friday“* au fost printre cele mai căutate cuvinte cheie în noiembrie 2015.
Cum pot verifica dacă site-ul meu este optimizat pentru dispozitive mobile?
Puteți folosi
acest
instrument Think with Google.
Articol publicat de Alexa Cojanu, Mădălina Pangrate, Associate Account Strategists și Rareș Bogdan Ionescu, Analytical Consultant
Linkuri utile
Etichete
*** Avansaţi***
*** Începători ***
2017
accelerated mobile pages
acces
Actualizare adrese URL
AdBlock
AdMob
Adrese URL actualizate
AdSense
advertiser
Advertising Week
AdWeek
Adwords
AdWords app
AdWords Editor
Adwords next
Adwords romania
AdWords smart bidding
Agenţii de publicitate
ajustarea sumelor licitate
alcool
alternarea anunturilor
Analytics
anunturi cu text extinse
anunturi dinamice
anunturi imagine
Anunturi pt. Mobile
Anunturi text
Anunturi text extinse
Anunturi video
anunț respins
Anunțuri
anunțuri AdWords
Anunțuri Gmail
Anunțuri pe dispozitive mobile
anunțuri respinse
anunțuri text
Anunțuri text extinse
Anunțuri video
aplicatie AdWords
aplicatii mobile
atribuire
automatizare
b
Banca
Better ads
black friday
Brand Lift
branding
bumper
Campanii AdWords
campanii cu numere de telefon
campanii display
campanii inteligente
campanii optimizate
campanii pentru aplicatii
campanii universale pentru aplicatii
campanii video
Caractere anunț AdWords
Card
Cărturești
Căutare organică
cele mai bune practici
Chrome
clic
clic pentru apelare
clic pentru mesaj
Clicuri nevalide
cod de urmarire
coloane AdWords
comert electronic
Conferința I/O
Contact AdWords
Contact Google Compania mea
Conversii
creatori de conținut
croazieră pe Dunăre cu Google Street View
Cross-device
Cupoane promoționale
customer match
Cuvinte Cheie
cyber monday
destinații de plasare
dezvoltatori
Directionare in functie de locatie
Discovery TrueView
discrepanta dintre clickuri si sesiuni
dispozitive
doubleclick
dsa
e-commerce
ETA
etichete
exact match
Expanded Text Ads
Extensii de apel
extensii de înștiințări
Extensii de Locatie
extensii de promovare
Extensii la anunțuri
Extensii Sitelinks
Factura
Facturare lunară
FAQs
Fashinable by Google
feed
Filtre campanii
Firebase
Firebase Analytics
Forumul AdWords
fragmente structurate
GAP
Gmail
Google
Google Ad Grants
Google AdGrants
Google AdWords
Google Analytics
Google Compania Mea
Google Cultural Institute Romania
Google for Non Profits
Google My Business
Google ONG
Google Partners
Google Play
Google Search
innovatie
inovatii AdWords
inserarea cuvintelor cheie
instalare
InStream
Instrumente
Intro
Invatare automata
împrumuturi personale
licitare automatizată
machine learning
marketing
MCC
mesaje
Metoda de plata
micro-momente
Mobil
Mobile
Moldova
Noua experiență
Noua Interfaţă
noutăți
Noutăţi
Număr de telefon de redirecționare
oferte
optimizare pentru clicuri
optimizare pentru conversii
Optimizare site
Optimizatorul de conversii
pagina de destinație
performanta
personalizat
Plata automata
Plata manuala
plati
Plăți AdWords
Plăți automate
Plăți manuale
Politici
Politici Publicitare AdWords
potrivire exacta
Povești de succes - AdWords
Povești de succes - optimizare pentru mobile
Probleme frecvente
produse beta
Produse Google
Programarea anunțurilor
promovare
publicitate
rapoarte
Raportare
rata de click
Rata de conversie
relevanta
Remarketing
Remarketing dinamic
reteaua de cautare
Reţeaua de căutare
Reţeaua de display
ROI
rotatia anunturilor
sarbatori
Scorul de calitate
Seminare Online
Seminarii Online
servicii financiare
Setări
Sfaturi optimizare
site mobil
site optimizat pentru mobile
site suspendat
smart display campaigns
StarShinerS
statistici
Strategie de licitare
suma CPA vizată
suma CPC
Termeni și condiții
tracking code
Training
trenduri
TrueView
TrueView pentru actiune
TV
user experience
variante apropiate
Vegis
viteză site
vizite in magazin
Web Design
YouTube
Archive
2018
ian.
2017
dec.
nov.
oct.
sept.
aug.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2016
dec.
nov.
oct.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2015
dec.
nov.
oct.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2014
dec.
nov.
oct.
aug.
mai
apr.
mar.
feb.
2013
nov.
oct.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2012
nov.
oct.
sept.
iun.
2011
oct.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2010
dec.
nov.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2009
dec.
nov.
oct.
sept.
aug.
Feed
Subscribe by email
Abonați-vă la canalul YouTube!
Linkuri utile
Forumul de discuții
Canalul de Youtube
Centrul de ajutor
Testați aici dacă aveți site-ul optimizat pentru mobil
Trenduri în România
Google Compania mea contact
Company-wide
De ce un blog Google AdWords pentru România?
Click aici pentru a afla mai multe
.