Inside AdWords România and Moldova
Blogul oficial Google AdWords România și Moldova.
Sărbători Fericite!
vineri, 25 decembrie 2009
AdWords România vă urează Sărbători Fericite şi La Mulţi Ani!
Instrumentul de optimizare a conversiilor - gestionaţi-vă campaniile în mod eficient!
luni, 21 decembrie 2009
Instrumentul de optimizare a conversiilor este o funcţie AdWords gratuită, care gestionează costurile campaniilor dvs. pe baza obiectivelor cost-pe-achiziţie.
Indiferent dacă obiectivul dvs. este ca vizitatorii să completeze un formular, să creeze un cont sau să cumpere un produs, dvs. doriţi ca utilizatorii care fac clic pe anunţul AdWords să finalizeze o anumită acţiune pe site. Ceea ce este şi mai important este faptul că această acţiune trebuie să aibă loc la un cost-pe-conversie care să fie profitabil pentru afacerea dvs. Instrumentul de optimizare a conversiilor vă poate ajuta să vă asiguraţi că un număr mai mare dintre vizitatorii dvs. se transformă în clienţi la un cost care se află sub nivelul maxim pe care l-aţi setat.
În această postare vom trece în revistă câteva dintre metodele prin care puteţi gestiona sumele licitate cu scopul de a găsi soluţia cea mai profitabilă pentru afacerea dvs., utilizând Instrumentul de optimizare a conversiilor.
În medie, agenţii de publicitate care utilizează Instrumentul de optimizare a conversiilor obţin o creştere cu 21% a numărului conversiilor, în timp ce suma CPA a acestora se reduce cu 14%*. Cu toate acestea, pentru a obţine cele mai bune rezultate pentru afacerea dvs., va trebui să setaţi cu atenţie suma CPA (cost-pe-achiziţie) maximă, eventual încercând diferite sume CPA înainte de a decide care este valoarea ce funcţionează cel mai bine pentru dvs.
*Această analiză compară performanţa campaniilor care utilizează Instrumentul de optimizare a conversiilor cu performanţa unui set de campanii ţinute sub control şi prezintă impactul mediu al Instrumentului de optimizare a conversiilor. Impactul real pe care îl are acest instrument va fi diferit de la o campanie la alta.
Cum mă pot decide asupra unei sume CPA maxime?
Pentru ca afacerea dvs. să fie profitabilă, veţi avea la dispoziţie o sumă maximă pe care o veţi putea cheltui pentru fiecare vânzare sau client potenţial înainte ca valoarea unei conversii reuşite să fie depăşită de costurile publicitare. Acesta este pragul dvs. de rentabilitate.
Calculaţi cât de mult puteţi (sau cât de mult doriţi) să cheltuiţi pentru a vă asigura că beneficiaţi de conversii, obţinând în acelaşi timp profit. Imediat ce aţi ajuns la o concluzie, puteţi seta o sumă licitată cost-pe-achiziţie (CPA) maximă, iar Instrumentul de optimizare a conversiilor va gestiona sumele dvs. CPC pentru a obţine rezultate maxime. Nu există o regulă sigură care să funcţioneze la setarea sumelor CPA; dvs. cunoaşteţi cel mai bine propria afacere.
Cum pot maximiza numărul de conversii şi rentabilitatea investiţiei?
Setarea unei sume CPA maxime este asemănătoare cu setarea unei sume CPC maxime, în sensul că aţi putea restricţiona traficul pe care îl primiţi pentru o anumită campanie, în cazul în care setaţi suma CPA la un nivel prea redus. În cazul în care constataţi că obţineţi mai puţine conversii decât aţi dori, încercaţi să măriţi suma CPA maximă în mod gradat, cu sume mici. Permiteţi Instrumentului de optimizare a conversiilor să funcţioneze câteva zile la un nivel al sumei CPA pe care doriţi să îl încercaţi şi monitorizaţi rezultatele pentru a vedea câte conversii obţineţi pentru acest cost şi cât profit realizaţi la acest nou nivel.
Reţineţi că este posibil ca cel mai mic nivel pentru costul pe achiziţie să nu genereze întotdeauna profituri maxime pentru afacerea dvs. Încercaţi să vă puneţi următoarea întrebare: în cazul în care obţin mai multe conversii la un preţ pe conversie mai ridicat, profiturile suplimentare totale depăşesc costurile suplimentare?
Iată un exemplu simplu...
Să presupunem că realizaţi 40 RON profit pentru fiecare tricou pe care îl vindeţi înainte de scăderea costurilor AdWords. În cazul în care costul dvs. mediu pe conversie este de 8 RON, iar dvs. obţineţi 100 de conversii săptămânal la acest cost, atunci aţi realiza un profit de 3.200 RON din vânzarea tricourilor, după scăderea costurilor publicitare.
Cu toate acestea, dacă majoraţi suma CPA maximă pentru a obţine un cost-pe-conversie mediu de 12 RON, veţi obţine 200 de conversii săptămânal, întrucât dacă licitaţi o sumă mai ridicată, obţineţi mai multe conversii. În consecinţă, aţi obţine un profit de 5.600 RON după scăderea costurilor publicitare.
Permiteţi Instrumentului de optimizare a conversiilor să funcţioneze câteva zile la fiecare nivel al sumei CPA pe care doriţi să o încercaţi, apoi monitorizaţi rezultatele.
Trebuie să mă concentrez asupra anumitor zone cu probleme?
Întrucât sumele CPA sunt setate la nivelul grupului de anunţuri, modificările aduse sumei CPA maxime vor afecta toate cuvintele cheie aflate în respectivul grup de anunţuri. Dacă observaţi că unele dintre cuvintele cheie funcţionează bine la nivelul sumei CPA actuale, dar doriţi să îmbunătăţiţi performanţa celorlalte, vă recomandăm să împărţiţi respectivul grup de anunţuri în grupuri mai mici.
Lăsaţi cuvintele cheie cu performanţă foarte bună în grupul de anunţuri actual şi plasaţi unele dintre cuvintele cheie cu performanţe mai slabe într-un grup de anunţuri nou, din cadrul aceleiaşi campanii. Acum puteţi ajusta suma CPA pentru cuvintele cheie din grupul iniţial cu scopul de a obţine mai multe conversii, monitorizând şi ajustând cuvintele cheie cu trafic mai redus cu scopul de a vă asigura că acestea sunt profitabile pentru dvs.
Am nevoie de o sumă CPA mai redusă pentru ca afacerea să rămână profitabilă. Ce impact va avea această măsură?
Să presupunem că trebuie să diminuaţi costul pe conversie actual pentru anumite produse, cu scopul de a păstra profitabilitatea afacerii. În acest caz, reduceţi în mod gradual suma CPA maximă a grupului de anunţuri, apoi monitorizaţi rezultatele. Pe măsură ce diminuaţi suma CPA maximă, trebuie să vă aşteptaţi să vedeţi o scădere a traficului, a numărului de clicuri şi de conversii. Cu toate acestea, conversiile ar trebui să scadă până la nivelul costului dorit de dvs. sau sub nivelul acestuia.
Doresc să profit la maximum de pe urma bugetului meu
Dacă nu reuşiţi să cheltuiţi bugetul zilnic al campaniei, dar doriţi să faceţi acest lucru, puteţi încerca să majoraţi suma CPA maximă pentru anumite grupuri de anunţuri. Acest lucru vă va permite să vedeţi care este numărul de conversii suplimentare disponibile la un nivel mai ridicat al sumei CPA.
De asemenea, puteţi să creaţi un nou grup de anunţuri, care să conţină cuvinte cheie noi, pentru campania dvs. Instrumentul de optimizare a conversiilor vă permite să testaţi cuvintele cheie cu potrivire amplă pentru a vedea ce anume caută clienţii dvs. potenţiali, încercând în acelaşi timp să afişeze anunţurile dvs. numai atunci când există probabilitatea unei conversii. Utilizând raportul interogării de căutare, descoperiţi care sunt acele cuvinte cheie care generează conversii şi adăugaţi-le apoi direct în campanie, pentru a obţine rezultate maxime.
Pentru a afla mai multe despre Instrumentul de optimizare a conversiilor, accesaţi acest
site web
, unde puteţi afla cum să activaţi chiar astăzi Instrumentul de optimizare a conversiilor în contul dvs. AdWords.
Postat de Mădălina Ana, Echipa Google AdWords România
Obţineţi informaţii despre piaţă utilizând Statisticile de căutare Google!
miercuri, 9 decembrie 2009
Statistici de căutare Google (Insights for Search)
este instrumentul nostru gratuit care vă oferă o perspectivă asupra lucrurilor pe care utilizatorii le caută pe Google. Indiferent dacă aveţi în vedere o strategie de marketing pe termen lung sau dacă doriţi numai să extindeţi lista dvs. de cuvinte cheie din contul AdWords, Statistici de căutare vă poate fi de ajutor.
Utilizând acest instrument, puteţi alege mesajul publicitar care reflectă tendinţele actuale ale intereselor cumpărătorilor. De exemplu, dacă sunteţi distribuitor de maşini, puteţi să utilizaţi acest instrument pentru a stabili dacă în campania dvs. publicitară ar fi mai bine să vă concentraţi pe preţul maşinii, pe siguranţa acesteia sau pe performanţele motorului, astfel încât să atrageţi cel mai mult atenţia asupra mesajului dvs.
(faceţi clic pentru o imagine mărită)
În afară de faptul că oferă o perspectivă asupra tendinţelor conturate de-a lungul anilor, instrumentul Statistici de căutare furnizează, de asemenea, informaţii despre caracterul sezonier al intereselor cumpărătorilor pentru produsele şi serviciile dvs. De exemplu, puteţi observa când anume încep clienţii dvs. potenţiali să se intereseze de vacanţe pentru schi, de cadouri de Crăciun sau de reînnoirea asigurării pentru maşină.
(faceţi clic pentru o imagine mărită)
Intenţionaţi să vă prezentaţi produsele pe pieţe noi? Instumentul Statistici de căutare se dovedeşte la fel de util, ajutându-vă să stabiliţi nivelul de interes al clienţilor pentru produsele dvs. în fiecare ţară de care sunteţi interesat. Ca distribuitor de vinuri, aţi putea să vedeţi în care dintre oraşele din România există cea mai mare cerere pentru acestea.
(faceţi clic pentru o imagine mărită)
(faceţi clic pentru o imagine mărită)
De asemenea puteţi aplica acelaşi principiu şi pentru alte ţări dacă sunteţi interesat să faceţi publicitate pentru export.
(faceţi clic pentru o imagine mărită)
(faceţi clic pentru o imagine mărită)
În calitate de proprietar al unei mărci, v-aţi putea întreba care este performanţa mărcii dvs. în comparaţie cu mărcile concurenţilor dvs. de-a lungul timpului. De asemenea, puteţi obţine o perspectivă asupra impactului pe care campaniile dvs. publicitare îl au asupra gradului de cunoaştere a mărcii.
(faceţi clic pentru o imagine mărită)
Statisticile de căutare vă ajută, de asemenea, să identificaţi posibilele ameninţări la adresa afacerii dvs. sau oportunităţi pentru aceasta. De exemplu, dacă sunteţi o agenţie de turism, puteţi să obţineţi permanent informaţii despre destinaţiile de călătorie pentru care creşte sau scade interesul utilizatorilor de-a lungul timpului.
(faceţi clic pentru o imagine mărită)
Pentru a afla mai multe despre cum funcţionează
instrumentul Statistici de căutare
, accesaţi
Centrul de ajutor
, unde puteţi găsi mai multe informaţii despre funcţiile şi setările acestui instrument.
Postat de Mădălina Ana, Echipa Google AdWords România
Formatele de anunţuri AdWords
luni, 7 decembrie 2009
Cei mai mulţi dintre agenţii de publicitate încep prin a utiliza AdWords şi anunţul text, formatul de anunţuri cu cea mai ridicată eficienţă din acest program. Cu toate acestea, în afară de anunţurile text, în AdWords există multe alte
tipuri de anunţuri
pe care le puteţi utiliza în funcţie de obiectivul dvs. publicitar. În articolul de astăzi vom discuta puţin despre câteva dintre acestea.
(Faceţi clic pentru o imagine mărită)
Anunţurile imagine
Anunţurile imagine vă permit să difuzaţi mesajul dvs. publicitar într-un mod plin de culoare. Aceste anunţuri pot fi statice sau animate şi reprezintă o modalitate eficientă de a atrage atenţia clienţilor în
Reţeaua de conţinut Google
. De asemenea, nu trebuie să vă faceţi griji cu privire la expunerea excesivă anunţului dvs., deoarece aveţi la dispoziţie
funcţia limitei de frecvenţă
.
(Faceţi clic pentru o imagine mărită)
În cazul în care credeţi că nu aveţi talent pentru crearea unor anunţuri imagine, consultaţi
ghidul nostru de optimizare a anunţurilor grafice
, plin de sfaturi utile sau încercaţi
Generatorul de anunţuri grafice AdWords
. Acest instrument intuitiv vă permite ca, în numai câteva minute, să puteţi difuza un anunţ imagine animat personalizat. Dacă doriţi, puteţi chiar să adăugaţi în anunţ emblema dvs. Aveţi la dispoziţie peste 150 de şabloane din care puteţi alege.
Aici
puteţi găsi toate răspunsurile referitoare la anunţurile imagine, inclusiv cerinţele privind dimensiunile şi formatul acestora.
Anunţurile video
Anunţurile video reprezintă o modalitate excelentă de a transmite un mesaj semnificativ şi de a atrage clienţii potenţiali. Pentru acestea, aveţi la dispoziţie următoarele tipuri de formate:
-
Anunţurile video clic-pentru-redare
pot dura de la câteva secunde la maximum 2 minute. Dacă nu ştiţi cum ar trebui să arate un anunţ video, consultaţi
ghidul pentru anunţurile video clic-pentru-redare
în care veţi găsi sfaturi utile şi exemple. Dacă doriţi, în schimb, să încărcaţi anunţul video imediat, alegeţi
categoria „video” din Generatorul de anunţuri grafice
şi personalizaţi şablonul dvs. preferat.
- Anunţurile
video in-stream
vă permit să plasaţi un videoclip cu o durată de 15 sau 30 de secunde în materialele editorilor video din Statele Unite ale Americii. Prin urmare, dacă vindeţi produse sau servicii în S.U.A., puteţi profita de acest nou format de anunţuri.
(Faceţi clic pentru o imagine mărită)
Există mai multe formate de anunţuri pe care le puteţi utiliza pentru publicitatea prin AdWords cum ar fi anunţurile pentru promovarea pe YouTube sau anunţurile mobile. Din păcate acestea nu sunt deocamdată disponibile pentru clienţii din România. Puteţi afla mai multe despre acestea accesând
Centrul nostru de ajutor AdWords
.
Postat de Mădălina Ana, Echipa Google AdWords România
Totul este posibil cu AdWords Editor. Partea a 2-a: Funcţiile
luni, 30 noiembrie 2009
Astăzi vom discuta despre câteva funcţii avansate care nu sunt disponibile în interfaţa online. Dacă sunteţi utilizator AdWords avansat şi doriţi să beneficiaţi de aceste funcţii, există un instrument care vine în întâmpinarea nevoilor dvs.:
Editorul AdWords
.
Înainte de a intra în detalii despre câteva dintre cele mai populare funcţii ale acestuia, să aruncăm o privire asupra interfeţei Editorului AdWords. Având structura tip arbore în partea stângă, iar filele pentru campanii, texte publicitare, cuvinte cheie etc. în centru, aceasta are o structură asemănătoare cu cea a interfeţei online. De fapt, noua interfaţă a fost creată pornind de la interfaţa Editorului AdWords. Modificarea elementelor selectate are loc în câmpul din partea de jos. Funcţii suplimentare, cum ar fi importarea/exportarea fişierelor csv, înlocuirea/adăugarea textului în elementele selectate sau găsirea cuvintelor cheie duplicat sunt disponibile prin intermediul barei de meniu din partea de sus.
(faceţi clic pentru o imagine mărită)
„Cum pot muta un grup de anunţuri într-o altă campanie?”
Există multe cazuri în care doriţi să mutaţi sau să copiaţi elemente ale contului dvs. AdWords, de ex. structurarea mai eficientă a campaniei prin crearea unor grupuri separate de anunţuri pentru produse diferite sau crearea unei noi campanii pentru a vă promova afacerea într-o altă ţară. Cu ajutorul Editorului AdWords puteţi să copiaţi sau să mutaţi toate elementele contului dvs., de la cuvinte cheie şi reclame până la campanii întregi. Aflaţi cum să faceţi acest lucru accesând:
http://www.google.com/support/adwordseditor/bin/answer.py?hl=ro&answer=65253
. De asemenea, puteţi să copiaţi sau să mutaţi elemente dintr-un cont în altul:
http://www.google.com/support/adwordseditor/bin/answer.py?answer=38654&hl=ro
.
„Doresc să adaug comentarii la modificările pe care le-am efectuat”
Comentariile sunt utile ca mementouri personale sau ca explicaţii destinate altor utilizatori care utilizează acelaşi cont. Puteţi adăuga comentarii la fiecare nivel al contului, iar acestea vor fi marcate printr-o pictogramă piuneză aflată alături de elementul asociat comentariului dvs.; utilizatorii pot citi comentariul trecând cursorul mouse-ului peste această pictogramă. Pentru a afla mai multe despre comentarii, accesaţi
http://www.google.com/support/adwordseditor/bin/answer.py?answer=38661&hl=ro
.
(faceţi clic pentru o imagine mărită)
„Doresc să văd/să modific mai mult de 100 de cuvinte cheie simultan.”
Editorul AdWords este destinat gestionării conturilor mari. Spre deosebire de interfaţa de utilizare online, nu există limite pentru anvergura modificărilor pe care le puteţi efectua, cu excepţia limitelor contului AdWords. Există mai multe metode prin care puteţi efectua modificări:
Pentru modificări de bază, cum ar fi modificarea sumelor licitate CPC ale cuvintelor cheie, selectaţi elementele respective şi efectuaţi modificările dorite în bloc:
http://www.google.com/support/adwordseditor/bin/answer.py?hl=ro&answer=30543
. Pentru a accelera procesele, puteţi utiliza comenzile rapide de la tastatură.
Pentru modificări avansate, cum ar fi modificarea anumitor părţi ale textelor publicitare, setarea sumelor licitate în funcţie de anumite criterii sau adăugarea unor variabile de urmărire la adresele URL, utilizaţi opţiunile de modificare avansată pentru texte publicitare, adrese URL şi sume licitate. Accesaţi Centrul de ajutor al Editorului AdWords pentru a afla mai multe despre instrumentele pe care le aveţi la dispoziţie pentru efectuarea modificărilor:
http://www.google.com/support/adwordseditor/bin/topic.py?hl=ro&topic=14626
.
„Doresc să încarc/să descarc fişiere CSV referitoare la campanii”
Crearea sau implementarea fişierelor csv cu datele contului dvs. AdWords este numai una dintre opţiunile meniului de importare/exportare. Punându-vă la dispoziţie funcţii diverse, printre care se numără realizarea unei copii de rezervă a contului, vă oferim datele contului de care aveţi nevoie în formatul pe care îl doriţi. Pentru a explora opţiunile de importare/exportare, accesaţi
http://www.google.com/support/adwordseditor/bin/topic.py?hl=ro&topic=9321
.
(faceţi clic pentru o imagine mărită)
Postat de Mădălina Ana, Echipa Google AdWords România
Totul este posibil cu AdWords Editor. Partea 1: Introducere
vineri, 20 noiembrie 2009
Pe parcursul ultimelor câteva luni, am vorbit destul de mult despre noua interfaţă AdWords. Am analizat feedbackul pe care l-aţi furnizat şi am observat unele întrebări şi solicitări obişnuite, cum ar fi:
„Am un cont mare. Navigarea de la un tab la altul în interfaţa de utilizare online ia o mulţime de timp.”
„Doresc să văd/modific mai mult de 100 de cuvinte cheie simultan.”
„Cum pot muta un grup de anunţuri într-o altă campanie sau o campanie într-un alt cont?”
„Doresc să adaug comentarii la modificările pe care le-am efectuat.”
Sunt probleme care vi se par cunoscute? V-aţi întrebat vreodată cum puteţi să acceleraţi navigarea în cont şi să efectuaţi mai eficient modificări în cadrul campaniilor? Dacă da, atunci avem veşti grozave pentru dvs.: interfaţa de utilizare online nu este singura modalitate de a accesa campaniile şi de a vă gestiona contul. Pentru activităţile de mai sus, vă recomandăm
Editorul AdWords
.
Ce este Editorul AdWords şi cum funcţionează acesta?
Editorul AdWords este un program gratuit pentru Windows şi Mac, pe care îl puteţi instala pe computer, descărcându-l de la
http://www.google.com/intl/ro/adwordseditor/
. La începutul unei sesiuni, descărcaţi contul sau campaniile cu care doriţi să lucraţi. Apoi, efectuaţi toate modificările dorite offline în Editorul AdWords. Numai după ce aţi terminat este necesar să ajungeţi din nou online pentru a încărca modificările în sistemul AdWords. Editorul AdWords are aceeaşi structură ca şi noua interfaţă de utilizare, aşa încât este foarte uşor să navigaţi în acest program.
De ce este recomandat să utilizez Editorul AdWords?
Navigaţi mai rapid: atunci când lucraţi offline, Editorul vă permite să navigaţi şi să lucraţi mai rapid decât o puteţi face în interfaţa de utilizare online, dat fiind că nu trebuie să aşteptaţi încărcarea diferitelor niveluri şi elemente ale contului.
Gestionaţi mai eficient conturile mari: dacă aveţi mai multe campanii şi liste mari de cuvinte cheie (de ex., dacă faceţi publicitate unei game largi de produse sau dacă sunteţi o agenţie), Editorul AdWords este exact instrumentul de care aveţi nevoie. Acesta vă oferă mai multe opţiuni prin care puteţi să gestionaţi contul şi să aduceţi simultan modificări într-un grup mare de elemente, prin intermediul funcţiei de modificare în bloc.
Îndepliniţi activităţi complexe de gestionare: Editorul vă pune la dispoziţie mai multe opţiuni de gestionare decât interfaţa de utilizare online, cum ar fi funcţii de căutare/înlocuire avansată, de căutare a cuvintelor cheie duplicat sau de ordonare a cuvintelor cheie.
Care sunt funcţiile cheie ale aplicaţiei Editor AdWords?
- Lucraţi offline pe Mac sau pe PC.
- Salvaţi şi navigaţi în unul sau în mai multe conturi.
- Efectuaţi rapid modificări pe scară largă.
- Efectuaţi căutări şi modificări avansate.
- Adăugaţi comentarii pentru modificările dvs.
- Ordonaţi şi afişaţi statistici privind performanţa contului.
- Copiaţi sau mutaţi elemente între campanii, grupuri de anunţuri şi conturi.
- Exportaţi un instantaneu de cont pentru arhivare sau distribuire.
- Importaţi o arhivă sau permiteţi accesul la fişier şi examinaţi modificările propuse.
În postarea cu care vom continua săptămâna viitoare, vom discuta cele mai importante funcţii în detaliu.
Unde pot găsi mai multe informaţii?
Aflaţi despre funcţiile Editorului AdWords la adresa
http://www.google.com/support/adwordseditor/bin/topic.py?topic=8274&hl=ro
Imprimaţi pagina de consultare rapidă pentru Editorul AdWords pentru
Windows
şi pentru
Mac
.
Puteţi deasemenea consulta câteva resurse în limba engleză:
Descărcaţi ghidul Editorului AdWords, în format pdf, la adresa
http://www.google.com/intl/en/adwordseditor/AdWordsEditorGuide.pdf
Urmăriţi clipul video de mai jos unde sunt prezentate noţiunile de bază ale Editorului AdWords:
Postat de Mădălina Ana, Echipa Google AdWords România
Vin sărbătorile! Creaţi gratuit anunţuri imagine pe teme legate de sărbători cu ajutorul Generatorului de anunţuri grafice!
miercuri, 18 noiembrie 2009
Perioada sărbătorilor se apropie, iar afacerile şi comercianţii online caută modalităţi de a profita la maximum de şansele care li se prezintă cu ocazia sărbătorilor. Pentru a putea ajunge la mai mulţi clienţi potenţiali şi pentru a profita de această şansă, acum puteţi crea anunţuri imagine animate, pe teme legate de sărbători, utilizând în mod gratuit
Generatorul de anunţuri grafice
din contul dvs. AdWords.
Generatorul de anunţuri grafice este un instrument Google gratuit care vă ajută să creaţi anunţuri imagine în numai câteva minute. Anunţurile imagine reprezintă o modalitate excelentă de a spori gradul de recunoaştere a afacerii dvs. pe site-uri web din Reţeaua de conţinut Google.
Pentru a accesa Generatorul de anunţuri grafice, urmaţi aceşti paşi simpli:
1. Conectaţi-vă la contul dvs. la
www.adwords.google.ro
2. Selectaţi campania şi grupul de anunţuri în care doriţi să creaţi anunţuri imagine
3. În fila „Variante de anunţuri”, faceţi clic pe butonul „Anunţ nou”, apoi selectaţi opţiunea „Generator de anunţuri grafice”.
Pentru a crea anunţurile imagine, nu trebuie decât să selectaţi un şablon din cadrul contului dvs. Compuneţi propriul mesaj (ca şi în cazul anunţurilor text), schimbaţi fonturile şi culorile (dacă este necesar) şi încărcaţi o imagine reprezentativă pentru afacerea dvs. De restul se va ocupa instrumentul nostru.
Pe lângă aceste teme caracteristice sărbătorilor, puteţi alege, de asemenea, din peste 150 de şabloane pentru a găsi formatul care se potriveşte mesajului şi afacerii dvs.
Pe baza opţiunii selectate, Generatorul de anunţuri grafice va genera pentru dvs. până la 6 versiuni de anunţuri imagine, cu dimensiuni standard (120 x 600; 160 x 600; 468 x 60; 300 x 250; 728 x 90; 336 x 280 de pixeli). Acum aveţi propriile anunţuri imagine animate, pregătite să fie afişate în
Reţeaua de conţinut
. Pentru a vă asigura că v-aţi înscris în Reţeaua de conţinut, accesaţi pagina „Setările campaniei” din contul AdWords, apoi căutaţi secţiunea numită „Reţele, dispozitive şi extensii”.
Pentru a afla mai multe despre crearea şi difuzarea anunţurilor grafice, vă rugăm să accesaţi
tutorialul privind anunţurile grafice
.
Dacă difuzaţi deja reclame imagine sau flash în orice reţele de publicitate de pe web, le puteţi încărca şi afişa imediat şi în Reţeaua de conţinut Google. Pentru a afla cum puteţi face acest lucru, vă rugăm să accesaţi acest
articol din Centrul de ajutor
.
Conectaţi-vă acum la contul dvs. pentru a începe!
Postat de Mădălina Ana, Echipa Google AdWords România
Cum se obţin clienţi de pe Reţeaua de Conţinut? Urmăreşte Seminariile AdWords
miercuri, 18 noiembrie 2009
Reţeaua de Conţinut Google
reprezintă o sursă de multe ori neglijată de clickuri şi potenţiali clienţi ai oricărei afaceri care se promovează online.
Ştiaţi că apariţia pe Reţeaua de Conţinut şi afişarea de anunţuri Grafice, nu doar anunţuri text, măresc rata de conversie cu 22%?
Deoarece mulţi dintre agenţii de publicitate nu înţeleg foarte bine diferenţa de abordare sau identifică Reţeaua de difuzare Google doar cu Motorul de Căutare Google, dorim să facem cunoscute oportunităţile aduse de prezenţa pe Reţeaua de Conţinut.
Pentru aceasta, inaugurăm mâine o serie de seminarii online, gratuite, dedicate promovării pe Reţeaua de Conţinut Google.
Înscrieţi-vă acum
la
Prezentarea generala a reţelei de conţinut Google
, susţinută pe 19 Noiembrie , la ora 16:00, ora României de către expertul AdWords în reţeaua de conţinut.
Postat de Iulia Mihăilescu, Echipa Google AdWords România
Încep seminariile AdWords! Înscrieţi-vă acum!
vineri, 13 noiembrie 2009
Au mai rămas numai câteva zile pînă la începerea noilor seminarii online AdWords! Nu uitaţi să vă înscrieţi la:
Noţiuni esenţiale despre optimizare
: 17 Noiembrie , 15:00 ora României. Prezintă: Mădălina Ana, specialist în optimizare.
Prezentarea generala a reţelei de conţinut Google
: 19 Noiembrie , 16:00 ora României. Prezintă: Iulia Mihăilescu, specialist în reţeaua de conţinut.
Postat de Echipa Google AdWords România
De ce nu-mi pot vedea anunţul? - partea a III-a
miercuri, 11 noiembrie 2009
Verificaţi-vă bugetul!
Apariţia anunţului dvs. depinde foarte mult de bugetul stabilit.
De exemplu, agentul de publicitate Paul, artist din Amsterdam, a setat un
buget zilnic
de 2 euro pentru anunţul său care promovează cursuri de artă. Anunţul său este foarte popular şi primeşte foarte multe clicuri. Cu toate acestea, apariţia anunţului său încetează devreme în timpul zilei, deoarece bugetul său zilnic este deja epuizat. Paul ar putea alege să majoreze bugetul zilnic sau să optimizeze cuvintele cheie. Cu cât mai precis şi mai bine direcţionat este cuvântul cheie al lui Paul, cu atât mai redusă va fi suma
CPC
a acestuia. Acest lucru înseamnă că anunţul său ar putea să apară mai frecvent şi să primească mai multe clicuri în limitele aceluiaşi buget zilnic. Sistemul îl „recompensează” pe Paul pentru alegerea unor cuvinte cheie relevante.
Sfat: dacă aveţi nevoie de inspiraţie la adăugarea unor intrări noi în lista de cuvinte cheie, utilizaţi
Instrumentul pentru cuvinte cheie
, pe care sperăm să îl consideraţi foarte util.
Ce îmi puteţi spune despre suma licitată CPC pe care o setez?
Numeroşi agenţi de publicitate încearcă se seteze suma licitată CPC maximă cât mai redusă posibil, numai pentru a descoperi că propriul anunţ nu apare. De exemplu, Paul încearcă de asemenea să îşi vândă picturile şi le promovează pe AdWords. Paul a introdus câteva cuvinte cheie a căror sumă CPC este de 0,20 euro, cum ar fi „tablouri de vânzare”, „peisaje în acuarelă” şi „Amsterdam”.
Pentru Paul, cuvântul cheie „Amsterdam” poate părea relevant, deoarece el îşi desfăşoară activitatea în acest oraş. Cu toate acestea, dacă un utilizator de internet ar căuta cuvântul Amsterdam, acesta ar primi probabil informaţii despre oraş şi nu despre studioul de pictură al lui Paul. Cuvântul cheie „Amsterdam” este, de asemenea, foarte general, şi există foarte mulţi agenţi de publicitate care concurează pentru acesta în licitaţia publicitară. Prin urmare, o sumă CPC de numai 0,20 euro pentru cuvântul cheie „Amsterdam” nu va afişa anunţul lui Paul. Pentru mai multe informaţii despre modul în care suma licitată CPC maximă influenţează anunţul dvs., accesaţi pagina despre
setările AdWords
.
Ce fel de probleme legate de plăţi ar putea apărea?
Este foarte posibil ca anunţul dvs. să nu apară din cauza unor probleme legate de plată. Prin urmare, dacă anunţul nu apare, asiguraţi-vă că plăţile dvs. sunt în regulă. Puteţi face acest lucru accesând pagina
Rezumatul facturări
i, sub fila „Contul meu”. Vom trece în revistă mai jos câteva dintre problemele obişnuite privind metodele de plată.
Verificaţi dacă mai dispuneţi de buget plătit anticipat!
În cazul în care anunţul dvs. nu este afişat şi vi se semnalează faptul să s-a întrerupt campania, aceasta înseamnă, de obicei, că soldul plătit anticipat este 0. În acest caz, trebuie să efectuaţi din nou un transfer pentru ca anunţurile dvs. să îşi reia apariţia.
Este posibil ca, din cauza unei întârzieri de server, legătura dintre suma transferată şi contul dvs. să se realizeze puţin mai târziu decât de obicei. Cu toate acestea, dacă suma nu apare după 24 de ore, vă rugăm să ne contactaţi, deoarece este posibil să fi apărut o problemă tehnică.
Verificaţi plăţile efectuate prin carte de credit!
Dacă anunţul dvs. nu este difuzat, motivul poate fi faptul că soldul restant nu a putut fi debitat de pe cartea dvs. de credit. Este posibil ca limita dvs. de credit să fi fost atinsă sau să fi fost depăşită data de valabilitate a cărţii de credit. În mod obişnuit, nu putem vedea motivul pentru care o plată a fost refuzată. Prin urmare, vă sfătuim să luaţi legătura cu instituţia emitentă a cărţii dvs. de credit.
În majoritatea cazurilor, puteţi rezolva rapid problema cu un clic pe butonul „Încercaţi din nou” din pagina „Modificaţi preferinţele de facturare”. Aici puteţi, de asemenea, să introduceţi detaliile unei noi cărţi de credit, să modificaţi metoda de facturare la debit direct sau să introduceţi o
carte de credit de rezervă
.
Postat de Mădălina Ana, Echipa Google AdWords România
Noi seminarii online Google AdWords!
luni, 9 noiembrie 2009
Ne bucurăm să anunţăm deschiderea înscrierilor pentru
o nouă serie de seminarii online Google AdWords!
Acestea sunt oferite gratuit de către specialiştii AdWords. Pentru participarea la seminarii aveţi nevoie doar de o conexiune la internet şi un set de căşti sau boxe!
Seria noastră de seminarii are scopul de a răspunde la întrebările frecvente şi a vă oferi sfaturi şi recomandări pentru creşterea afacerii voastre cu Google AdWords.
Dacă nu sunteţi deja client AdWords vă recomandăm să vă înscrieţi în program.
Noţiuni esenţiale despre optimizare
Învăţaţi cum să vă optimizaţi contul, inclusiv sfaturi despre structurarea unei campanii, crearea listelor de cuvinte cheie şi de destinaţii de plasare, scrierea unor anunţuri text atractive. Vă vom arăta şi cum trebuie abordată o optimizare în funcţie de diferite obiective de marketing.
Înscrieţi-vă
aici
pentru data de 17 Noiembrie , 15:00 ora României
Prezentarea generala a reţelei de conţinut Google.
Doriţi să obţineţi ieftin mai mulţi potenţiali cumpărători pe siteul dvs.? Reţeaua de Conţinut este o sursă mai puţin explorată de vizitatori, dar care converteşte la fel de bine ca şi motorul de căutare Google. Participând la acest seminar despre Reţeaua de Conţinut veţi afla cum vă poate fi benefică prezenţa pe portaluri mari sau pe siteuri de nişă, sau cum puteţi să vă prezentaţi pe internet prin anunţuri imagine şi video, şi nu numai prin text. Recomandăm acest Webinar: tuturor celor care doresc ca mesajele lor publicitare să ajungă la mai mulţi utilizatori.
Înscrieţi-vă
aici
pentru data de 19 Noiembrie , 16:00 ora României
Pnetru mai multe detalii despre seminariile AdWords vizitaţi
pagina noastră de tutoriale online
.
Postat de Mădălina Ana, Echipa Google AdWords România
Optimizarea AdWords. Subiectul 3: Optimizarea pentru branding
joi, 5 noiembrie 2009
Doresc să încep acest articol cu obiectivul eforturilor de Branding şi voi evita să teoretizez pe marginea unui subiect deja foarte studiat în lumea marketingului.
Mă voi referi prin urmare în acest articol tuturor celor care au ca obiectiv lansarea şi dezvoltarea unei anumite mărci, cu scopul de a distinge respectiva marcă pe piaţă, de a creşte gradul de cunoaştere a acesteia, de a dezvolta încrederea şi fidelitatea clienţilor şi, în ultimă instanţă, de a ridica valoarea companiei.
În mod frecvent, numele companiilor şi numele mărcilor reprezintă şi sunt asociate cu o gamă de produse. Pe de altă parte, Brandingul are rolul de a completa ideea banală de produs, cu funcţionalităţi, atribute, avantaje unice pe care doar acea companie, acea marcă le poate oferi. Şi deci se construişete în jurul mărcii acelui produs un Concept, un Brand.
Strategiile de branding
Atunci când creaţi o campanie pentru Reţeaua de Căutare Google, creaţi în mod normal o listă de
cuvinte cheie
aflate în strânsă legătură cu produsul sau serviciul dvs., astfel încât utilizatorii care introduc aceste cuvinte cheie în căutări să fie direcţionaţi către site-ul Web al produsului, unde aceştia să poată efectua o conversie, adică să achiziţioneze respectivul produs sau serviciu. Cu toate acestea, o strategie de branding se concentrează mai mult pe difuzarea unui anumit mesaj despre acel avantaj competitiv unic sau acele atribute şi funcţionalităţi care individualizează marca produsului în masa tuturor produselor din aceeaşi gamă existente pe piaţă.
Campaniile dedicate unui brand necesită o listă de termeni relaţionaţi cu o temă sau cu un concept dorit, nu cu un produs sau cu un serviciu. În momentul în care se face clic pe anunţ, acesta îl va duce pe utilizator pe un microsite dedicat sau pe un site Web de branding, care conţine informaţii suplimentare şi care este, în general, creat special în acest scop. Avantajele unei campanii de branding bine realizate, mai ales în Reţeaua de căutare, sunt:
Direcţionare precisă
- veţi avea posibilitatea de a promova mesajul dvs. de marcă în timp ce utilizatorii caută această marcă
Acoperire extinsă
- exploraţi noi oportunităţi de publicitate online şi îndreptaţi atenţia utilizatorilor către ideea sau mesajul mărcii
Sincronizare cu activităţi de branding offline
- strategiile de branding din Reţeaua de căutare ar trebui, în mod ideal, să însoţească eforturile dvs. de branding offline, cum ar fi anunţurile tipărite şi TV, cupoanele sau alte elemente de acest fel
Implementare uşoară
- funcţia de bază a programului AdWords rămâne aceeaşi, iar singura investiţie este să descoperiţi un concept de brand pentru campaniile dvs. şi să reflectaţi acest concept pe site-ul dvs. Web
Nu există riscul de a deturna traficul altor anunţuri
ale dvs. - întrucât veţi selecta cuvinte cheie şi texte publicitare care au legătură cu tema/conceptul dvs. de marcă şi nu cu produsul sau cu serviciul pe care le oferiţi, nu veţi risca să deturnaţi trafic de la anunţurile dvs. cu rate mari de conversie
Posibilitatea de a urmări rezultatele
- veţi avea, desigur, posibilitatea de a urmări cu uşurinţă rezultatele obţinute. Utilizaţi Funcţia de Vizualizare a Termenilor de Căutare sau
Raportul de performanţă a interogării de căutare
pentru a obţine o perspectivă mai clară asupra cuvintelor cheie căutate care au declanşat afişarea anunţului dvs. şi au generat trafic către site-ul dvs. Web de branding
Branding pentru Reţeaua de Căutare
Voi lua un exemplu concret. Haideţi să ne imaginăm că un furnizor de mobilier de bambus, BambooHome, doreşte să evidenţieze atenţia pe care firma sa o acordă materialelor ecologice folosite. O listă de termeni direcţionaţi referitori la acest subiect ar putea arăta în felul următor:
problemele mediului
produse pentru casa ecologice
protecţia mediului
mobilier ecologic
salvaţi padurea
produse ecologice
mod de viaţă ecologic
Pe baza acestor termeni, ar trebui să construiţi o listă de cuvinte cheie foarte relevante şi să le combinaţi cu texte publicitare interesante, care să vă ajute să generaţi trafic orientat către microsite-ul dvs. de branding. Iată un exemplu pentru un astfel de Anunţ text:
Probleme ale mediului înconjurător
Vă pasă de soarta Pământui?
Aflaţi cum puteţi trăi o viaţă mai bună!
www.CasaDinBambus.com
Branding pentru Reţeaua de Conţinut
Iar pentru Branding, nu puteţi să ignoraţi anunţurile imagine şi anunţurile video. Deşi acestea pot fi integrate doar pentru campanii ce vizează şi/doar Reţeaua de Conţinut, întotdeauna o imagine spune cât o mie de cuvinte. Iar dacă nu aveţi la dispoziţie un designer sau timp pentru a crea astfel de materiale, puteţi folosi foarte uşor
Generatorul de Anunţuri Grafice
aflat chiar în contul dvs. AdWords.
De asemenea, aţi putea lua în considerare utilizarea unei strategii de branding care să pună accentul pe sponsorizări, evenimente majore, sprijin din partea celebrităţilor, acţiuni filantropice corporatiste sau pe alte elemente caracteristice activităţii de branding.
După cum vă puteţi imagina, acest tip de strategie de branding bazată pe căutare este cel mai potrivită dacă deţineţi o marcă recunoscută sau dacă încercaţi să construiţi o astfel de marcă. Păstraţi permanent în minte obiectivul particular pe care doriţi să îl atingeţi cu ajutorul site-ului Web de branding şi rămâneţi fidel factorilor cheie, inclusiv o pagină de destinaţie de foarte bună calitate care să fie relevantă pentru anunţurile şi cuvintele dvs. cheie.
Postat de Iulia Mihăilescu, Echipa Google AdWords România
De ce nu-mi pot vedea anunţul? - partea a II-a
luni, 2 noiembrie 2009
De ce nu-mi pot vedea anunţul?
Verificaţi Scorul dvs. de calitate!
AdWords utilizează un
Scor de calitat
e
al cuvintelor cheie pentru a se asigura că numai cele mai relevante anunţuri apar pentru utilizatori pe Google şi în Reţeaua Google. În această postare, vă vom explica modul în care Scorul de calitate al cuvintelor dvs. cheie influenţează apariţia anunţului şi vă vom oferi câteva sfaturi referitoare la modalităţile de îmbunătăţire a Scorului de calitate şi, prin aceasta, a poziţiei anunţului dvs.
Ce este, mai exact, Scorul de calitat
e?
Scorul de calitate este o variabilă dinamică, ce este calculată pentru fiecare dintre cuvintele dvs. cheie. El combină mai mulţi factori şi măsoară relevanţa cuvântului dvs. cheie pentru textul publicitar şi pentru interogarea de căutare a unui utilizator. De asemenea, Scorul de calitate ţine seama de
calitatea paginii dvs. de destinaţie
.
Se calculează un Scor de calitate de fiecare dată când cuvântul dvs. cheie corespunde unei interogări de căutare. De asemenea, Scorul de calitate stabileşte în mod parţial dacă un cuvânt cheie este eligibil să intre în licitaţia publicitară atunci când un utilizator introduce o interogare de căutare şi, în cazul în care intră, cât de sus va fi clasat anunţul. În general, cu cât Scorul de calitate este mai mare, cu atât costurile dvs. vor fi mai reduse, iar poziţia anunţului dvs. va fi mai bună.
Cum pot verifica Scorul meu de calitate?
Pentru a vă asigura că anunţurile şi cuvintele dvs. cheie funcţionează bine, vă recomandăm să verificaţi periodic Scorurile de calitate ale acestora. Este important să înlăturaţi cuvintele cheie cu costuri mari, dar slab performante, astfel încât să cheltuiţi bugetul publicitar în cel mai eficient mod. Pentru a verifica Scorul de calitate al fiecăruia dintre cuvintele cheie din cont, parcurgeţi următorii paşi:
Conectaţi-vă la contul AdWords la adresa https://adwords.google.ro.
Faceţi clic pe fila „
Campanie
”.
Faceţi clic pe un grup de anunţuri.
Selectaţi „
Cuvinte cheie
”.
În coloana „
Stare
”, puteţi faceţi clic pe pictograma aflată lângă oricare dintre cuvintele cheie.
Cum funcţionează Scorul de calitate?
Adesea, agenţii de publicitate cred că anunţul lor nu apare deoarece nu îl văd apărând în prima pagină. Reţineţi că, în cazul în care sistemul a clasat Scorul dvs. de calitate ca fiind relativ scăzut, anunţul dvs. ar putea apărea totuşi, dar în pagina 2, 3 etc.
De exemplu, ocupaţia lui Piet este cultivarea lalelelor, în oraşul Lemmer. Piet vinde exclusiv buchete de lalele şi bulbi de lalele. Dacă Piet ar adăuga termenul „floare” printre cuvintele sale cheie, Scorul de calitate al cuvântului său cheie ar fi unul scăzut. O lalea este, desigur, o floare, dar acest cuvânt cheie nu are o legătură suficient de precisă cu produsele pe care Piet le vinde. Pe de altă parte, cuvinte cheie cum ar fi „lalele de vânzare”, „bulbi de lalele”, „buchete de lalele” şi „lalele roz” sunt foarte relevante pentru afacerea lui Piet, iar Scorurile de calitate ale acestora ar fi foarte ridicate. Aceasta înseamnă că anunţul ar avea o bună şansă de a apărea în prima pagină, ceea ce ar avea ca rezultat faptul că Piet ar vinde mai multe buchete şi bulbi de lalele.
Iată câteva sfaturi care să vă ajute pe parcurs!
Dacă anunţul dvs. nu apare sau dacă poziţia acestuia nu este suficient de ridicată din cauza unui Scor de calitate redus, încercaţi să urmaţi aceşti paşi pentru a-l îmbunătăţi:
1. Utilizaţi cuvinte cheie precise, alcătuite din mai mulţi termeni, în locul unor cuvinte cheie alcătuite dintr-un singur termen şi/sau generale. De exemplu, nu utilizaţi „cazare şi mic dejun” (foarte general), ci „pensiune Poiana Braşov cu mic dejun inclus” (mai precis).
2. Creaţi noi grupuri de anunţuri care să conţină în textul publicitar cuvintele dvs. cheie direcţionate. Când anunţul conţine termeni utilizaţi în căutarea utilizatorului, aceştia vor apărea cu caractere aldine în anunţul dvs. Aici sunt incluse titlul, corpul sau adresa URL afişată a anunţului dvs. Este mult mai probabil ca utilizatorii să facă clic pe astfel de anunţuri atunci când interogarea de căutare utilizată de aceştia este evidenţiată.
3. Utilizaţi un text publicitar descriptiv şi precis pentru a spori relevanţa anunţului dvs. De asemenea, o bună idee este să utilizaţi un îndemn care să îl incite pe utilizator să treacă la acţiune, cum ar fi „Sunaţi acum!”, „Contactaţi-ne” etc.
Urmăriţi postarea noastră viitoare referitoare la motivele pentru care anunţul dvs. nu apare, în care vom discuta despre problemele legate de buget.
Postat de Mădălina Ana, Echipa Google AdWords România
Abordarea noii interfeţe: Fila "Reţele"
miercuri, 28 octombrie 2009
În această ediţie din Abordarea noii interfeţe, vom discuta despre fila numită "Reţele". Fila sau tabul "Reţele" înlocuieşte fila "Destinaţii de plasare" din interfaţa AdWords anterioară şi vă oferă o mai bună perspectivă asupra locurilor în care sunt difuzate anunţurile dvs. În fila Reţele, puteţi vedea o sinteză a performanţei anunţurilor dvs. în diferite reţele Google: în reţeaua de Căutare Google şi în
reţeaua de Conţinut Google
.
(faceţi clic pentru o imagine mărită)
Dacă sunteţi interesat de performanţa anunţurilor dvs. din reţeaua de Conţinut, veţi vedea că noua interfaţă împarte statisticile reţelei de Conţinut în două grupuri: Destinaţii de plasare Automate şi Destinaţii de plasare Gestionate.
Destinaţiile de plasare Automate sunt pagini din reţeaua de Conţinut în care anunţurile sunt direcţionate în funcţie de context. Direcţionarea în funcţie de context realizează corespondenţa dintre temele prezente în lista dvs. de cuvinte cheie şi temele create de conţinutul relevant din paginile partenerilor din reţeaua noastră care au decis să publice anunţuri AdWords. De exemplu, dacă în grupul de anunţuri aveţi un cuvânt cheie ca „echipament schi”, Google poate să direcţioneze în funcţie de context anunţurile dvs. şi să le afişeze într-o pagină în care se discută despre cele mai bune oferte online pentru echipament de schi.
Destinaţiile de plasare Gestionate sunt site-uri sau adrese URL specifice alese de dvs. Utilizând destinaţiile de plasare Gestionate, puteţi să setaţi o anumită sumă licitată pentru un site. Dacă un site din reţeaua de Conţinut funcţionează foarte bine, astfel că vă aduce un număr mulţumitor de clickuri sau conversii, ar trebui să măriţi gradul de expunere al anunţurilor pe site-ul respectiv. Pentru aceasta, puteţi să licitaţi mai mult pentru acest site sau această Destinaţie de plasare. Pe de altă parte, dacă un site nu este foart relevant pentru oferta dvs., aţi putea să reduceţi suma licitată sau să excludeţi site-ul respectiv.
Atunci când adăugaţi un site la lista Destinaţiilor de plasare Gestionate, vom utiliza în continuare cuvinte cheie pentru a găsi pagini care se potrivesc din punct de vedere al contextului sau tematicii.
Schematic, imaginaţi-vă Reţeaua Google astfel:
Destinaţiile de plasare Automate
Întorcându-ne în interiorul contului, putem privi mai îndeaproape destinaţiile de plasare Automate. Dacă faceţi clic pe „afişează detaliile”, veţi vedea un tabel cu site-urile pe care au fost difuzate anunţurile dvs. Dacă în interfaţa AdWords anterioară aţi utilizat un
Raport de Performanţă a Destinaţiilor de Plasare
, ar trebui ca acest tabel să vă pară cunoscut. În noua interfaţă, aveţi acest raport chiar în interiorul contului, nemaifiind necesară rularea unui nou raport pentru a cerceta performanţee anunţurilor în Reţeaua de Conţinut.
(faceţi clic pentru o imagine mărită)
Puteţi vedea că raportul este detaliat în funcţie de performanţa fiecărui site. Alături de site-urile pe care le-aţi adăugat deja în Destinaţiile de plasare Gestionate apare insigna verde „Adăugat”.
Există câteva acţiuni pe care le puteţi întreprinde chiar din acest tabel. Puteţi să adăugaţi un site la Destinaţiile de plasare Gestionate, alegând o sumă licitată separată pentru site-ul respectiv. Dacă doriţi să vedeţi o prezentare detaliată a performanţei pentru adresele URL individuale la care apar anunţurile dvs., puteţi să selectaţi un site, apoi să faceţi clic pe Afişează raport URL. De asemenea, dacă un site nu este relevant sau performant pentru obiectivele dvs. publicitare, îl puteţi exclude din grupul de anunţuri sau din campanie. Odată exclus ca destinaţie de plasare, anunţurile dvs. nu vor mai fi difuzate de sistemul AdWords pe respectivul site.
Destinaţiile de plasare Gestionate
Întrucât pentru Destinaţiile de plasare Gestionate setaţi anumite sume licitate, acest tabel conţine o coloană CPC max. Ca şi în cazul celorlalte componente ale noii interfeţe, puteţi să efectuaţi modificări direct în tabel. De exemplu, dacă doriţi să modificaţi suma licitată pentru o destinaţie de plasare, nu trebuie decât să faceţi click pe suma licitată şi să introduceţi o sumă nouă. Ca şi în cazul Destinaţiilor de plasare Automate, puteţi consulta un raport URL pentru a beneficia de o perspectivă mai aprofundată asupra locurilor în care apar anunţurile dvs.
În partea de jos a filei Reţele, veţi găsi secţiunea
Excluderi
. În această secţiune sunt indicate toate destinaţiile de plasare pe care le-aţi exclus, pentru a împiedica afişarea anunţurilor dvs. pe aceste site-uri. Puteţi să excludeţi o destinaţie de plasare la nivel de grup de anunţuri sau la nivel de campanie.
(faceţi clic pentru o imagine mărită)
Acestea au fost aspectele pe care am dorit să le discutăm în legătură cu fila Reţele. Puteţi găsi oricând mai multe informaţii în
Centrul de ajutor
.
Postat de Iulia Mihăilescu, Echipa Google AdWords România
De ce nu-mi pot vedea anunţul? - partea I
luni, 26 octombrie 2009
Primim în mod constant solicitări din partea unor clienţi care se întreabă de ce nu îşi pot vedea anunţurile. Ei nu cunosc paşii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a afla de ce nu îşi pot vedea anunţurile şi cum anume pot remedia această problemă. Această serie de postări de blog vă va ajuta să identificaţi problema cu care vă confruntaţi şi să aflaţi cum puteţi relua difuzarea anunţului dvs.
În prima postare, vom explica cum puteţi să verificaţi dacă anunţul dvs. apare, cum stabiliţi de ce anunţul dvs. nu apare şi în ce fel direcţionarea anunţului poate influenţa posibilitatea de a vă vedea sau nu anunţul.
În următoarele două postări vom explica cum anume pot influenţa apariţia anunţului dvs. Scorul de calitate al cuvintelor cheie, pe de o parte şi bugetul, pe de alta.
În cazul în care nu vă puteţi vedea anunţul, ar trebui să parcurgeţi următorii paşi pentru identificarea problemei. În acest fel, veţi economisi un volum considerabil de timp şi de efort. Imaginaţi-vă că sunteţi un doctor şi că încercaţi să stabiliţi un diagnostic!
1. Utilizaţi Instrumentul de examinare a anunţurilor pentru a vedea dacă anunţul dvs. apare!
Acesta este un instrument esenţial, care vă va permite să aflaţi dacă anunţul dvs. apare online şi dacă aduce rezultate. Căutând anunţul cu ajutorul
Instrumentului de examinare (previzualizare) a anunţurilor
, îl puteţi vedea aşa cum ar apărea acesta în pagina cu rezultatele căutării, fără să acumulaţi afişări suplimentare.
Aţi putea descoperi că, de fapt, anunţul dvs. este afişat. Foarte mulţi agenţi de publicitate nu realizează faptul că, dacă efectuează căutări frecvente utilizând unul dintre cuvintele lor cheie, sistemul reţine acest lucru; dat fiind că respectivii agenţi de publicitate nu fac clic pe anunţ, sistemul va afişa anunţul mai puţin frecvent sau pe o poziţie mai joasă, deoarece anunţul nu va fi considerat relevant pentru acea interogare de căutare.
2. Utilizaţi Instrumentul de diagnosticare a anunţurilor pentru a afla de ce nu apare anunţul dvs.!
Dacă anunţul dvs. nu apare în rezultatele căutării din Instrumentul de examinare a anunţurilor, înseamnă că, într-adevăr, acesta nu apare nici în pagina cu rezultatele căutării Google. Următorul pas este să stabiliţi motivul pentru care anunţul dvs. nu apare. Puteţi face acest lucru utilizând
Instrumentul de diagnosticare a anunţurilor
.
Instrumentul de diagnosticare a anunţurilor vă poate spune, de exemplu, că anunţul dvs. nu se difuzează deoarece nu a fost încă examinat sau pentru că a fost respins ori din cauză că Scorul dvs. de calitate este prea mic sau pentru că există o problemă legată de buget sau de efectuarea unei plăţi. Acest instrument vă oferă, de asemenea, recomandări referitoare la ceea ce puteţi face pentru ca anunţul dvs. să fie difuzat din nou.
3. Verificaţi setările de direcţionare regională!
Este posibil ca zona către care este direcţionat anunţul dvs. să nu corespundă cu zona (de exemplu, oraşul, provincia sau regiunea) la care adresa dvs. IP este conectată. În acest caz, nu veţi putea vedea anunţul atunci când îl căutaţi.
De exemplu, Dan vinde maşini în Bucureşti, România şi îşi direcţionează anunţul către Milano, Italia. Cu toate acestea, deoarece adresa sa IP nu este aceeaşi cu adresa IP conectată la regiunea Milano, anunţul său nu va apărea atunci când îl caută. Reţineţi însă că Dan ar putea să îşi vadă anunţul dacă ar adăuga termenul „Bucureşti” la interogarea de căutare. Sfat: pentru mai multe informaţii despre adresa IP, contactaţi furnizorul acesteia.
4. Verificaţi setările dvs. de limbă pentru căutarea Google!
Un alt motiv pentru care este posibil să nu vedeţi anunţul este faptul că acesta vizează o limbă care este diferită de cea pe care aţi selectat-o ca limbă preferată în setările de limbă pentru căutarea Google.
De exemplu, Andrei are anunţuri în limba română şi engleză , dar a selectat limba engleză ca setare pentru limba preferată în browser. Având setată limba engleză ca limbă preferată, el nu va putea să vadă anunţurile în limba română; pentru a-şi vedea anunţul, Dan trebuie să îşi modifice setările de limbă la limba română.
Urmăriţi postarea noastră viitoare referitoare la motivele pentru care anunţul dvs. nu apare, în care vom discuta despre Scorul de calitate al cuvintelor cheie.
Postat de Mădălina Ana, Echipa Google AdWords România
Vă aşteptăm la RoNewMedia 4.0!
vineri, 9 octombrie 2009
Pe 3 noimbrie, în cadrul RoNewMedia 4.0, vă invităm să participaţi la Google Academy Workshops. Vom analiza şi dezbate soluţii eficiente pentru promovarea pe internet, instrumente de monitorizare a performanţei campaniilor şi al comportamentului de consum online.
O dată cu înscrierea la eveniment, veţi primi un voucher de 30 EUR pentru publicitatea gratuită prin Google AdWords.
Postat de Amelia Creţu, Echipa Google AdWords România
Anunţ important! Actualizarea Termenilor şi condiţiilor AdWords
vineri, 2 octombrie 2009
La fel ca şi marea parte a firmelor, Google trebuie să actualizeze din când în când termenii şi condiţiile pentru agenţii de publicitate. În decursul următoarelor luni, vom actualiza termenii în Europa, în Orientul Mijlociu şi în Africa, cu scopul de a reflecta modificările aduse ofertelor noastre pentru agenţii de publicitate, precum şi modul în care interacţionăm cu clienţii.
În general, suntem de părere că noii termeni nu aduc cu sine nimic surprinzător, cu excepţia faptului că vă uşurează lucrul cu Google. În acest fel, noi putem oferi în continuare un serviciu valoros. Veţi primi informaţii suplimentare pe parcursul următoarelor luni, când vă veţi conecta la cont.
Postat de Mădălina Ana, Echipa Google AdWords România
Noua Interfaţă: Sfaturi pentru gestionarea cuvintelor cheie
miercuri, 30 septembrie 2009
Acum, când cei mai mulţi dintre agenţii de publicitate utilizează numai interfaţa nouă, dorim să vă împărtăşim câteva sfaturi referitoare la creşterea eficienţei, care să vă ajute să profitaţi la maximum de potenţialul noii interfeţe.
Concentraţi-vă pe ceea ce este cu adevărat important
În tab-ul
Cuvinte cheie
aveţi la dispoziţie mai multe instrumente care vă ajută să vă axaţi pe lucrurile importante pentru dvs.
Mai întâi, puteţi
personaliza
coloanele pentru ca acestea să afişeze numai valorile de care sunteţi interesat şi în ordinea dorită de dvs. Apoi, puteţi utiliza
filtre
pentru a vă concentra pe acele cuvinte cheie care satisfac anumite criterii. De exemplu, puteţi dori să vă concentraţi exclusiv pe cuvintele cheie care nu realizează bine conversii. Filtrele vă permit să vă axaţi pe ceea ce este important pentru dvs. Puteţi găsi exemple de filtre utile pe care le puteţi încerca,
în acest articol din Centrul de ajutor
.
Apoi, după ce ştiţi lucrurile care vă interesează, puteţi lăsa în grija AdWords sarcina monitorizării acestora. Utilizând
alertele personalizate
puteţi indica programului AdWords ce modificări sunt importante pentru dvs., iar atunci când acestea se vor produce, veţi primi alerte atât în cont, cât şi pe e-mail. De exemplu, utilizând filtrele, identificaţi cuvintele cheie cu cel mai mare volum de conversie. Prin urmare, aţi putea crea o alertă pentru a fi notificat în cazul în care rata de conversie a respectivelor cuvinte cheie înregistrează o scădere în comparaţie cu săptămâna anterioară.
Dacă sunteţi utilizator al unui cont Centrul meu de clienţi, reţineţi că de acum va trebui să vă conectaţi direct la un cont individual AdWords pentru a seta alerte personalizate.
Modificaţi mai multe elemente simultan
După ce aţi găsit ceea ce este important pentru dvs., noua interfaţă vă permite să aduceţi cu uşurinţă modificări în bloc cuvintelor dvs. cheie. Mai întâi, aveţi posibilitatea să selectaţi mai multe cuvinte simultan şi să faceţi clic pe
Modificaţi
pentru a deschide toate câmpurile pentru modificări. Pentru a economisi timp, puteţi să
faceţi toate aceste operaţii cu ajutorul tastaturii
: selectaţi cuvintele cheie cu tasta X, mutaţi rânduri în sus şi în jos utilizând tastele J şi K şi apăsaţi tasta E pentru a intra în modul de modificare. Dacă doriţi să selectaţi o listă de cuvinte cheie consecutive, selectaţi primul cuvânt cheie, apoi ţineţi apăsată tasta Shift şi faceţi clic pe ultimul cuvânt cheie pe care doriţi să îl selectaţi.
În timp ce sunteţi în modul de modificare, puteţi să întrerupeţi cuvinte cheie, să ajustaţi suma maximă CPC, să modificaţi adresa URL de destinaţie şi să schimbaţi tipul de potrivire a acestora. De asemenea, puteţi să copiaţi sume licitate şi adrese URL de destinaţie pentru toate rândurile. Am adăugat recent posibilitatea de a majora sumele licitate ale tuturor cuvintelor cheie pentru care este cazul la suma CPC necesară pentru afişarea în prima pagină. Din modul de modificare, faceţi clic pe Setaţi toate sumele CPC la valoarea sumei licitate pentru afişarea în prima pagină.
Puteţi utiliza, de asemenea,
funcţia de modificare a tabelelor
pentru a efectua modificări în bloc. Funcţia de modificare a tabelelor vă permite să lucraţi cu toate cuvintele dvs. cheie aşa cum aţi lucra cu un tabel. Puteţi să utilizaţi formule, să copiaţi şi să inseraţi şi chiar să găsiţi şi să înlocuiţi. Veţi găsi funcţia de modificare a tabelelor făcând clic pe
Mai multe acţiuni
, apoi pe
Modificaţi
tabelul. Reţineţi că funcţia de modificare a tabelelor poate fi utilizată numai în interiorul unui grup de anunţuri.
Mutaţi elemente
Păstrarea în bună stare a structurii contului este unul dintre factorii cheie care determină succesul campaniilor AdWords. Vă recomandăm, prin urmare, ca din când în când să aduceţi mici modificări, cu scopul de a crea seturi de cuvinte cheie mai rafinate şi mai relevante, precum şi anunţuri mai performante. În acest caz se dovedeşte utilă funcţia de copiere. Veţi găsi funcţia de copiere sub Mai multe acţiuni, acolo unde se află şi funcţia de modificare a tabelelor. Aveţi posibilitatea de a copia cuvinte cheie într-un alt grup de anunţuri sau într-o altă campanie. Atunci când copiaţi cuvinte cheie, aveţi, de asemenea, opţiunea de a copia suma licitată şi adresa URL de destinaţie aferente acestora.
Sperăm că aceste sfaturi vă vor ajuta să gestionaţi într-un mod mai eficient cuvintele cheie şi să îmbunătăţiţi campaniile dvs. AdWords.
Postat de Mădălina Ana, Echipa Google AdWords România
Rapoartele ce conţin o prezentare generală a performanţelor şi informaţii despre utilizatori
miercuri, 30 septembrie 2009
Un element cheie pentru succes este monitorizarea atentă a performanţelor contului. Centrul de rapoarte AdWords vă permite să creaţi cu uşurinţă rapoarte de performanţă personalizate pentru a vă ajuta să urmăriţi şi să gestionaţi campaniile dvs. AdWords. Cu ajutorul opţiunilor convenabile pentru programare şi trimitere prin e-mail, acesta este foarte uşor de utilizat.
Rapoartele ce conţin o prezentare generală a performanţelor
Funcţionează campaniile dvs. AdWords aşa cum aţi dori? Rapoartele din primul grup despre care dorim să discutăm au ca scop să vă ofere o prezentare extinsă a performanţelor contului AdWords. În ceea ce priveşte detaliile, puteţi alege între trei niveluri: nivelul contului, al campaniei şi al grupului de anunţuri. Pe lângă centrul de rapoarte, puteţi vedea acest tip de date în fila „Campanii”, selectând nivelul şi campaniile dorite. Puteţi utiliza rapoartele de performanţă în diverse scopuri:
Pentru a urmări performanţele contului şi a monitoriza valori cheie, cum ar fi
ratele de clic (valorile CTR)
, valorile
cost-pe-clic
sau poziţiile. Dacă observaţi discrepanţe, puteţi investiga în profunzime pentru a înţelege cauza şi pentru a lua măsurile necesare. Sfat: noua interfaţă AdWords beneficiază de o opţiune pentru alerte, care vă permite să setaţi
alerte personalizate
pentru orice valoare cheie. Astfel, puteţi obţine o notificare prin e-mail în momentul în care o valoare depăşeşte valoarea stabilită sau scade sub aceasta. Puteţi găsi această funcţie pentru alerte în „Mai multe opţiuni” din filele „Campanii” şi „Grupuri de anunţuri”.
Raportul de performanţă a contului şi raportul de performanţă a campaniei oferă valori suplimentare.
Procentajul de afişări
vă prezintă procentajul de interogări de căutare relevante pentru care au apărut, de fapt, anunţurile dvs. Datele privind
clicurile nevalide
vă arată câte clicuri au fost identificate de sistemul nostru ca fiind nevalide şi, prin urmare, nu au fost luate în calcul pentru costurile AdWords.
Rapoartele ce conţin informaţii despre utilizatori
Utilizatorii pe care îi vizaţi cu ajutorul eforturilor de marketing sunt cei care devin clienţii dvs.? De unde provin aceştia? Ştiaţi că AdWords vă poate oferi mai multe detalii despre segmentul de vârstă şi despre sexul utilizatorilor care fac clic pe anunţurile dvs.? Dacă ştiţi mai multe despre clienţii potenţiali, veţi putea nu numai să optimizaţi campania AdWords, dar şi să furnizaţi date care vă vor ajuta să luaţi decizii cu privire la strategia generală de marketing şi de vânzări.
-
Raportul de „Performanţă geografică”
vă arată unde se află utilizatorii care caută cuvintele dvs. cheie şi care fac clic pe anunţurile dvs., chiar până la nivelul zonelor metropolitane şi al oraşelor, dacă selectaţi această opţiune (din 3. Setări avansate > Adăugaţi sau eliminaţi coloane). Acest raport poate fi util pentru a optimiza anunţurile şi pentru a vă concentra asupra zonelor în care anunţurile dvs. sunt populare sau pentru a exclude zonele care se dovedesc a fi mai puţin relevante. De asemenea, este posibil să constataţi că există un grad semnificativ de interes pentru produsele şi serviciile dvs. în afara regiunii vizate în momentul actual şi să doriţi să vă extindeţi afacerea în zona respectivă. Sfat: ca şi în cazul tuturor valorilor AdWords, informaţiile privind performanţa geografică devin chiar mai valoroase atunci când sunt combinate cu datele de urmărire a conversiilor.
-
Raportul de „Performanţă demografică”
indică relaţiile dintre categoriile de utilizatori şi reacţia acestora în ceea ce priveşte anunţurile dvs. Reţineţi că datele demografice privind vârsta şi sexul sunt disponibile numai pentru afişările şi clicurile de pe site-uri de reţele sociale care fac parte din reţeaua Google, cum ar fi MySpace.com şi Friendster.com. Prin urmare, acest raport este disponibil numai dacă difuzaţi anunţuri pe acest tip de site-uri din Reţeaua de conţinut. Cu toate acestea, poate oferi o perspectivă valoroasă asupra grupurilor demografice din care fac parte clienţii dvs. Sfat: utilizaţi aceste rapoarte împreună cu funcţia noastră de
licitare demografică
pentru a creşte sumele licitate pentru segmentele demografice cu valoare ridicată sau pentru a exclude grupurile demografice cu trafic considerabil şi valoare scăzută.
Postat de Mădălina Ana, Echipa Google AdWords România
Monitorizarea şi optimizarea contului AdWords cu ajutorul rapoartelor
joi, 24 septembrie 2009
Introducere
Secţiunea Instantaneu de cont, rapoartele integrate şi Centrul de rapoarte furnizează statisticile, graficele şi rapoartele ce se află la baza contului AdWords. Însă, datorită abundenţei de date disponibile, uneori nu este simplu să găsiţi ceea ce căutaţi de fapt. Cu ajutorul acestei serii, dorim să vă familiarizaţi cu rapoartele AdWords, aflând care sunt diferitele tipuri de rapoarte şi în ce mod le puteţi utiliza în scopul optimizării. Astăzi vă vom spune care sunt locaţiile unde puteţi găsi
rapoarte AdWords
şi care dintre aceste rapoarte este cel mai potrivit pentru fiecare activitate. În următorul post vă vom explica ce tipuri de rapoarte sunt potrivite pentru a obţine o scurtă prezentare rapidă a performanţelor contului şi pentru a afla mai multe despre utilizatorii care fac clic pe anunţurile dvs. În cea de-a treia parte a seriei, vom discuta despre modul de utilizare a rapoartelor în scopul optimizării contului.
Instantanee de cont
Din secţiunea
Instantanee de cont
aflată în tab-ul „Pagina principală” a contului AdWords, puteţi consulta o scurtă prezentare rapidă a performanţelor contului. Aceasta oferă acces simplu la valorile cheie din cont şi vă permite să comparaţi performanţele campaniei în funcţie de două perioade de timp diferite sau de două tipuri diferite de valori. Pentru a nu complica lucrurile, am păstrat simplitatea opţiunilor.
Dacă doriţi date mai detaliate şi setări personalizate pentru rapoarte, consultaţi rapoartele din secţiunea de gestionare a campaniei sau din Centrul de rapoarte.
Rapoartele integrate din noua interfaţă
Una dintre cele mai importante funcţii ale noii interfeţe este reprezentată de graficele de performanţă pentru fiecare secţiune, care ilustrează evoluţia a maximum două valori pe parcursul perioadei de timp selectate. Cu ajutorul acestei funcţii, dorim să integrăm date relevante în interfaţa de utilizare pentru gestionare şi să furnizăm o perspectivă utilă atunci când aveţi nevoie de aceasta în timpul procesului de gestionare a campaniilor. Astfel, puteţi să urmăriţi performanţa şi să efectuaţi ajustări din acelaşi loc, fără a fi necesar să treceţi, în cadrul contului AdWords, de la secţiunea destinată rapoartelor la cea destinată gestionării campaniei şi invers.
Pentru a merge mai departe în ceea ce priveşte integrarea funcţiilor de urmărire şi de gestionare, am pus la dispoziţie opţiunea de a efectua acţiuni chiar din cadrul anumitor rapoarte. Veţi putea nu numai să afişaţi interogările de căutare sau destinaţiile de plasare unde au apărut anunţurile, dar şi să le adăugaţi în campanii dacă au performanţe bune pentru dvs. (sau să le excludeţi, dacă au performanţe slabe).
Mai mult, puteţi seta filtre personalizate în rapoartele integrate, utilizând setări pentru filtre active sau pentru coloane personalizate. De asemenea, puteţi descărca statisticile contului pentru a le analiza offline sau pentru a le trimite şi altor utilizatori.
Centrul de rapoarte
Centrul de rapoarte
vă oferă acces sistematic la toate statisticile din cont. Puteţi alege dintre zece tipuri diferite de rapoarte şi le puteţi
personaliza
în funcţie de necesităţile proprii. Accesaţi centrul de rapoarte dacă aveţi nevoie de rapoarte detaliate şi de
funcţii avansate de raportare
, cum ar fi salvarea setărilor pentru rapoarte cu scopul de a fi utilizate pe viitor, rularea rapoartelor în mod periodic sau exportarea datelor pentru a le analiza offline sau pentru a permite accesul altor utilizatori la acestea.
- În secţiunea
Setări
,
puteţi seta durata de timp dorită ca şi în interfaţa de utilizare pentru gestionare. Alegeţi afişarea lunară, săptămânală, zilnică sau chiar orară, în cazul anumitor rapoarte, pentru a monitoriza modificările. De asemenea, puteţi indica ce campanii şi grupuri de anunţuri doriţi să analizaţi.
- De asemenea, consultaţi setările avansate pentru a vedea ce informaţii opţionale sunt disponibile pentru fiecare tip de raport (de exemplu, date despre clicurile nevalide pentru rapoartele ce oferă o prezentare generală a campaniei şi a contului). Dacă aţi implementat urmărirea conversiilor, puteţi adăuga în raport şi statistici privind urmărirea conversiilor. Sfat: pentru a preveni confuziile, vă sugerăm să alegeţi pentru raport numai statisticile de care aveţi cu adevărat nevoie. De asemenea, puteţi utiliza funcţia „Filtraţi rezultatele” pentru a obţine informaţii mai precise.
- Cu ajutorul setărilor pentru şabloane, programare şi e-mail, puteţi salva setările pentru rapoarte, puteţi rula raportul creat în mod periodic şi îl puteţi trimite prin e-mail şi exporta în câteva formate standard (cum ar fi csv sau html), cu scopul de a permite accesul la datele dvs.
Postat de Mădălina Ana, Echipa Google AdWords România
Linkuri utile
Etichete
*** Avansaţi***
*** Începători ***
2017
accelerated mobile pages
acces
Actualizare adrese URL
AdBlock
AdMob
Adrese URL actualizate
AdSense
advertiser
Advertising Week
AdWeek
Adwords
AdWords app
AdWords Editor
Adwords next
Adwords romania
AdWords smart bidding
Agenţii de publicitate
ajustarea sumelor licitate
alcool
alternarea anunturilor
Analytics
anunturi cu text extinse
anunturi dinamice
anunturi imagine
Anunturi pt. Mobile
Anunturi text
Anunturi text extinse
Anunturi video
anunț respins
Anunțuri
anunțuri AdWords
Anunțuri Gmail
Anunțuri pe dispozitive mobile
anunțuri respinse
anunțuri text
Anunțuri text extinse
Anunțuri video
aplicatie AdWords
aplicatii mobile
atribuire
automatizare
b
Banca
Better ads
black friday
Brand Lift
branding
bumper
Campanii AdWords
campanii cu numere de telefon
campanii display
campanii inteligente
campanii optimizate
campanii pentru aplicatii
campanii universale pentru aplicatii
campanii video
Caractere anunț AdWords
Card
Cărturești
Căutare organică
cele mai bune practici
Chrome
clic
clic pentru apelare
clic pentru mesaj
Clicuri nevalide
cod de urmarire
coloane AdWords
comert electronic
Conferința I/O
Contact AdWords
Contact Google Compania mea
Conversii
creatori de conținut
croazieră pe Dunăre cu Google Street View
Cross-device
Cupoane promoționale
customer match
Cuvinte Cheie
cyber monday
destinații de plasare
dezvoltatori
Directionare in functie de locatie
Discovery TrueView
discrepanta dintre clickuri si sesiuni
dispozitive
doubleclick
dsa
e-commerce
ETA
etichete
exact match
Expanded Text Ads
Extensii de apel
extensii de înștiințări
Extensii de Locatie
extensii de promovare
Extensii la anunțuri
Extensii Sitelinks
Factura
Facturare lunară
FAQs
Fashinable by Google
feed
Filtre campanii
Firebase
Firebase Analytics
Forumul AdWords
fragmente structurate
GAP
Gmail
Google
Google Ad Grants
Google AdGrants
Google AdWords
Google Analytics
Google Compania Mea
Google Cultural Institute Romania
Google for Non Profits
Google My Business
Google ONG
Google Partners
Google Play
Google Search
innovatie
inovatii AdWords
inserarea cuvintelor cheie
instalare
InStream
Instrumente
Intro
Invatare automata
împrumuturi personale
licitare automatizată
machine learning
marketing
MCC
mesaje
Metoda de plata
micro-momente
Mobil
Mobile
Moldova
Noua experiență
Noua Interfaţă
noutăți
Noutăţi
Număr de telefon de redirecționare
oferte
optimizare pentru clicuri
optimizare pentru conversii
Optimizare site
Optimizatorul de conversii
pagina de destinație
performanta
personalizat
Plata automata
Plata manuala
plati
Plăți AdWords
Plăți automate
Plăți manuale
Politici
Politici Publicitare AdWords
potrivire exacta
Povești de succes - AdWords
Povești de succes - optimizare pentru mobile
Probleme frecvente
produse beta
Produse Google
Programarea anunțurilor
promovare
publicitate
rapoarte
Raportare
rata de click
Rata de conversie
relevanta
Remarketing
Remarketing dinamic
reteaua de cautare
Reţeaua de căutare
Reţeaua de display
ROI
rotatia anunturilor
sarbatori
Scorul de calitate
Seminare Online
Seminarii Online
servicii financiare
Setări
Sfaturi optimizare
site mobil
site optimizat pentru mobile
site suspendat
smart display campaigns
StarShinerS
statistici
Strategie de licitare
suma CPA vizată
suma CPC
Termeni și condiții
tracking code
Training
trenduri
TrueView
TrueView pentru actiune
TV
user experience
variante apropiate
Vegis
viteză site
vizite in magazin
Web Design
YouTube
Archive
2018
ian.
2017
dec.
nov.
oct.
sept.
aug.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2016
dec.
nov.
oct.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2015
dec.
nov.
oct.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2014
dec.
nov.
oct.
aug.
mai
apr.
mar.
feb.
2013
nov.
oct.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2012
nov.
oct.
sept.
iun.
2011
oct.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2010
dec.
nov.
sept.
aug.
iul.
iun.
mai
apr.
mar.
feb.
ian.
2009
dec.
nov.
oct.
sept.
aug.
Feed
Subscribe by email
Abonați-vă la canalul YouTube!
Linkuri utile
Forumul de discuții
Canalul de Youtube
Centrul de ajutor
Testați aici dacă aveți site-ul optimizat pentru mobil
Trenduri în România
Google Compania mea contact
Company-wide
De ce un blog Google AdWords pentru România?
Click aici pentru a afla mai multe
.