Vrem ca toată lumea să beneficieze de o experiență web sustenabilă, astfel că ne-am propus să-i ajutăm pe editorii care oferă experiențe publicitare pozitive să fie plătiți pentru munca lor. Editorii pot folosi Funding Choices (în versiune beta) pentru a le afișa un mesaj personalizat utilizatorilor care folosesc o funcție de blocare a anunțurilor, prin care să-i invite fie să activeze anunțurile pe site, fie să plătească pentru opțiunea de a elimina toate anunțurile de pe acesta, prin intermediul noii funcții Google Contributor.
Am constatat că folosirea tot mai frecventă a funcțiilor de blocare a anunțurilor în ultimii ani a avut un impact negativ asupra venitului potențial de pe toate proprietățile noastre, îndeosebi în Europa. Prin Funding Choices, putem să comunicăm cu vizitatorii care folosesc aceste funcții și să le descriem activitatea pe care o desfășurăm, oferindu-le opțiunea de a plasa site-ul nostru de știri în lista albă sau de a-și aduce contribuția la acesta. Am observat că, în general, utilizatorii acceptă mai ușor ideea de plasare în lista albă după ce înțeleg cum este creat conținutul.” -
Marc Boswell, vicepreședintele departamentului de operațiuni de vânzare și servicii pentru clienți, Business Insider
Funding Choices este disponibilă pentru editorii din America de Nord, Regatul Unit, Germania, Australia și Noua Zeelandă, urmând să fie lansată și în alte țări pe parcursul acestui an. Le recomandăm editorilor să acceseze noul ghid cu cele mai bune practici, care le va oferi sfaturi de creare a mesajului potrivit pentru public.
Chrome susține standardele Better AdsChrome s-a străduit întotdeauna să le ofere utilizatorilor cea mai bună experiență posibilă atunci când navighează pe web. De exemplu, împiedică deschiderea de ferestre de tip pop-up în file noi, deoarece sunt deranjante. În urma discuțiilor cu Coalition for Better Ads și cu alte grupuri din domeniu, am decis că, de la începutul anului 2018, Chrome nu va mai afișa anunțuri (inclusiv cele deținute sau difuzate de Google) pe site-urile care nu respectă standardele Better Ads.
Susținem acest demers. Este important să se identifice o modalitate de a implementa un standard cu care suntem de acord. Este un pas înspre reducerea ritmului de blocare a anunțurilor, care a atins cote foarte ridicate în Germania. Ca editor premium, F.A.Z. pune preț pe calitate și nu folosește formatele identificate de Coalition for Better Ads ca fiind deranjante pentru utilizatori. Un aspect foarte important este că această inițiativă se concentrează pe utilizatori. Datele care stau la baza standardului provin direct de la utilizatori, care beneficiază acum de mai mult control asupra experiențelor publicitare.” -
Thomas Schultz-Homberg, directorul departamentului de sisteme digitale, Frankfurter Allgemeine Zeitung
În viitor
Suntem de părere că, în urma acestor modificări, toți creatorii de conținut vor beneficia în continuare de o modalitate sustenabilă de a-și finanța activitățile prin publicitatea online.
„Domeniul publicității are responsabilitatea de a identifica modalități noi prin care să ofere anunțuri online deosebite; ca atare, IAB Europe susține Coalition for Better Ads și standardele inițiale privind anunțurile din Europa, lansate de Coalition în martie. Este important să creăm instrumente care să susțină adoptarea acestor standarde și să colaborăm pentru a le oferi noi servicii utilizatorilor tot mai complecși și exigenți.” -
Townsend Feehan, director executiv, IAB EuropeNe va face plăcere să colaborăm îndeaproape atât cu Coalition for Better Ads, la dezvoltarea de reguli pentru piață ce vor susține standardele Better Ads, cât și cu toate celelalte grupuri din domeniu, cum ar fi IAB, IAB Europe, DCN, WFA, ANA și 4A’s, cu advertiserii, cu agențiile și cu editorii, astfel încât să implementăm ușor aceste modificări pentru utilizatori și întregul ecosistem publicitar.
Articol publicat de Sridhar Ramaswamy, vicepreședintele departamentului pentru anunțuri și comerț Google
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu